Home » Noutăţi. Новости » După investiţii de 262 mln USD în Moldova, Programul Compact a luat sfârşit
După investiţii de 262 mln USD în Moldova, Programul Compact a luat sfârşit

După investiţii de 262 mln USD în Moldova, Programul Compact a luat sfârşit

Distribuie articolul:

Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) şi Corporaţia Provocările Mileniului (CPM) au anunţat finalizarea Programului Compact al Guvernului SUA, realizat în perioada 1 septembrie 2010 – 1 septembrie 2015, cu un buget de 262 mln dolari SUA, acordaţi cu titlu de grant ţării noastre. Scopul major al Programului Compact a fost de a contribui la creşterea economică în Republica Moldova prin realizarea investiţiilor în renovarea drumului Sărăteni-Soroca şi susţinerea tranziţiei la agricultura performantă.

Leslie McCuaig, directorul rezident de ţară al CPM, a declarat că Programul Compact al Guvernului SUA a constituit o investiţie în viitorul Republicii Moldova care nu este posibil fără o infrastructură rutieră modernă şi agricultură performantă. Compact Moldova este considerat printre programele de succes finanţate de CPM, iar realizarea reuşită a Programului se datorează atât echipei FPM Moldova, cât şi parteneriatului cu autorităţile publice centrale şi locale, societatea civilă şi mass-media.

IMG_7518

Potrivit Valentinei Badrajan, director executiv al FPM Moldova, până la 1 septembrie 2015, au fost realizate toate activităţile planificate prevăzute de program, care a avut un termen fix de 5 ani. Printre rezultate majore ale Programului Compact se numără renovarea drumului Sărăteni-Soroca de 96 de km, dotat cu o infrastructură modernă, care a contribuit la reducerea timpului de deplasare a călătorilor, a sporit gradul de confort şi securitate a călătorilor şi a pietonilor. Totodată, au fost reconstruiţi circa 20 de km de drumuri locale din cele 14 localităţi situate de-a lungul traseului, au fost construite două poduri şi renovate alte 13, au fost iluminaţi circa 20 de km de drum, construiţi 22 de km de trotuare etc.

Pentru dezvoltarea unei agriculturi performante în Moldova, Programul Compact a investit 80 de milioane USD în reconstrucţia a 10 sisteme de irigare, fiind primele sisteme renovate în ultimii 30 ani. Aceste 10 sisteme noi vor permite irigarea a circa 12 mii de hectare, iar datorită investiţiilor private, suprafaţa irigată ar putea fi extinsă până la 15 mii de hectare. De asemenea, au fost create 10 Asociaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, ce întrunesc peste 6000 de fermieri, care au preluat în gestiune sistemele reconstruite.

Pentru a susţine fermierii în adoptarea tehnologiilor noi de cultivare, prelucrare, păstrare a produselor agricole şi accesarea noilor pieţe de desfacere, Programul Compact a acordat credite în valoare de circa 12, 3 milioane USD investiţi în infrastructura post-recoltare şi a vândut în rate echipament de irigare şi alte echipamente conexe activităţilor agricole în valoare de peste 4,2 milioane USD, oferindu-le totodată şi instruiri tematice fermierilor din toată ţara.

Roads

Cu referire la asistența ulterioară a CPM oferită Moldovei, Valentina Badrajan a menţionat că CPM şi Guvernul RM au convenit să continue acordarea ajutorului pentru reabilitarea sistemelor de irigare, reformarea sectorului de irigare şi consolidarea capacităţilor AUAI de a gestiona eficient sistemele modernizate. În acest scop, FPM Moldova va fi reorganizat într-o entitate care va acorda ulterior suport fermierilor din contul mijloacelor financiare din fondul de refinanţare format ca urmare a rambursării creditelor Compact de către antreprenorii agricoli.

Distribuie articolul: