Home » Externe. Мировые новости » Fânul, o afacere pentru fermierii din Germania
Fânul, o afacere pentru fermierii din Germania
Sursă foto: http://agrointel.ro

Fânul, o afacere pentru fermierii din Germania

Distribuie articolul:

Fermele din Germania pun mare preţ pe recolta de fân. Au şi de ce: la nivel naţional, funcţionează o veritabilă piaţă în care agricultorii pot să valorifice producţia ”ambalată” în baloţi mari şi vândută la tonă.

O nemulţumire a fermierilor nemţi este că anul acesta, preţul fânului a început să scadă. S-a terminat deja primul cosit al păşunilor, deci şi oferta este una mai mare. În unele zone s-a finalizat chiar şi a doua coasă, astfel că de la 134,48 de euro/tonă – preţul din luna mai, preţul baloţilor de fân a coborât acum la 129,95 euro/tonă – preţ mediu la nivel naţional, potrivit unei analize de piaţă realizată de jurnaliştii publicaţiei germane Agrar Heute.

Cel mai bun preţ pentru baloţi îl obţin producătorii din Renania-Palatinat, land în sud-vestul Germaniei, unde fânul se vinde cu 173 de euro/tonă. La capătul opus al bursei se află fermierii din Saxonia care vând, la mijlocul lunii iunie, cu doar 75 de euro/tonă.

Sursă: http://agrointel.ro

Distribuie articolul: