Home » Noutăţi. Новости » Franţa va avea cea mai proastă producţie de vin din ultimii 60 de ani
Franţa va avea cea mai proastă producţie de vin din ultimii 60 de ani

Franţa va avea cea mai proastă producţie de vin din ultimii 60 de ani

Distribuie articolul:

Producătorii de vin din Franţa deplâng cea mai proastă producţie din ultimii 60 de ani după ce îngheţul de pe perioada primăverii a distrus culturi de viţă de vie precum Angelus şi Canon La Gaffeliere,  în timp ce strugurii din regiunea Champagne au putrezit din cauza furtunilor de pe perioada verii, potrivit Bloomberg.

Producţia de vin va scădea cu 19% ajungând la aproximativ 4.9 miliarde de sticle, potrivit prognozelor lansate de Ministerul Agriculturii din Franța. Aceasta ar urma să fie cel mai prost an după 1957, când gerul a distrus peste 60% din culturi.

„Scăderea care va fi înregistrată la nivelul producţiei este rezultatul direct al îngheţului din primăvară”, spune ministrul agriculturii francez.

Producţia de vin a Franţei scăzuse încă de anul trecut, din cauza vremii nefavorabile. Cea mai afectată a fost regiunea Champagne, unde producţia a înregistrat un declin de 20% faţă de 2015.

De obicei, Franţa şi Italia sunt în competiţie pentru titlul de „cel mai mare producător de vin”, vremea fiind un factor decisiv în această competiţie. În timp ce podgoriile din Italia au fost afectate de îngheţ, volumul de producţie este de aşteptat să îl depăşească pe cel din Franţa.

Vinul este principalul produs agricol exportat de Franţa, cu o valoare a exporturilor de 8,27 miliarde de euro în 2016. Băuturile spirtoase au însumat exporturi în valoare de 3,95 miliarde euro, în frunte cu renumitul Cognac, distilat din strugurii cultivaţi în regiunea Charentes.

Distribuie articolul: