Home » Analitica. Аналитика » În următorul deceniu recolta globală de mere va creşte
În următorul deceniu recolta globală de mere va creşte

În următorul deceniu recolta globală de mere va creşte

Distribuie articolul:

Producţia mondială de mere s-a majorat în ultimii zece ani cu o treime şi va continua să crească, consideră experţii The World Apple Report. Conform datelor prezentate, recolta globală de mere a constituit 86,4 milioane tone în 2015, ceea ce este cu 38% mai mult comparativ cu 2005.

Tendinţa de creştere a producţiei de mere se va păstra şi în următorul deceniu, estimează Mariusz Dziwulski, analist la BGZ BNP Paribas. Astfel, conform prognozelor lui, în anul 2025, recolta de mere va atinge 100 milioane tone, cu 16% mai mult decît în 2015 şi cu 60% mai mult decît în 2005.

„Majorarea producţiei de mere se va datora în mare parte Chinei, care deja produce aproape jumătate din toate merele de pe glob. Peste zece ani, recolta de mere din China ar putea depăşi 50 milioane tone, adică cu 15% mai mult decît recoltează chinezii actualmente”, afirmă Mariusz Dziwulski.

În restul ţărilor, recolta de mere se va majora cu aproximativ 16 la sută. Cea mai mare creştere se aşteaptă în SUA, India şi Polonia. Practic, nu se vor atesta schimbări în ţările din Europa de Vest şi ţările din emisfera de sud.

Distribuie articolul: