Home » Externe. Мировые новости » România va strânge cea mai mare recoltă de rapiță din istorie în această vară
România va strânge cea mai mare recoltă de rapiță din istorie în această vară
Sursă foto: www.covera.ro

România va strânge cea mai mare recoltă de rapiță din istorie în această vară

Distribuie articolul:
Fermierii din România vor strânge la vară o recoltă de rapiță de 1,1 milioane de tone, în creștere cu 2,6% față de producția sezonul 2015/2016 și un record absolut în istoria locală a acestui produs, arată prima prognoză de recoltă pentru acest an a COCERAL, organizația europeană a comercianților de materii prime agricole, transmite portalul de ştiri Agrofinanciar.ro.  

„Acum arată bine, dar până la recoltă este doar iarbă verde. O grindină poate distruge tot, iar secetă agresivă poate reduce la jumătate productivitatea. Insectele și ele pot afecta producția, dacă apare o invazie în perioada infloritului”, spune Nicolae Sitaru, proprietarul fermei de 2.300 de hectare Elsit Com din Ialomița.

Viitoarea recoltă de rapiță are premise pozitive în ciuda existenței acestui set de riscuri asociate până la momentul în care marfă va fi strânsă de pe câmp. Toamna și iarna blândă au permis o dezvoltare rapidă a plantelor, iar temperaturile anormal de ridicate au asigurat o perioadă relativ scurtă de repaus vegetativ. Astfel, plantele au potențial de dezvoltare mai mare față de alte sezoane.

„Există un avans în vegetație, sunt premise să fie producție mai multă pentru că bobul ar avea posibilitatea să se se umple în perioada mai-iunie, atunci când este mai racoare”, a spus Nicolae Sitaru. Un parcurs fără evenimente meteo extreme în următoarele patru luni ar urma să permită producătorilor agricoli de pe piața locală să strângă a treia recoltă consecutivă de rapiță ce depășește pragul de 1 milion de tone. Acest nivel a fost depășit doar în ultimele trei sezoane pe plan local ca urmare a creșterii suprafețelor semănate, dar și pe fondul unei productivități încadrate pe o pantă ascendentă. Productivitatea recoltei de rapiță din această vară este prognozată la o medie de 2,8 tone/hectar, în creștere cu 3,7% față de rezultatul din sezonul precedent. Organizația COCERAL ia în considerare o suprafață de 400.000 de hectare pentru rapița românească în sezonul 2016/2017.

Alte surse indică suprafețe și cu până la 10% mai mari, ceea ce înseamnă un potențial chiar mai mare de producție pentru recolta acestui an.

România va fi în al șaselea cel mai mare producător de rapiță din Uniunea Europeană în sezonul 2016/2017, în spatele Franței, Germaniei, Marii Britanii, Ungariei, Cehiei și Poloniei. Recolta românească de rapiță acoperă 5,1% din recolta totală a Uniunii Europene.

Răpița are capacitatea a genera incasări peste cele de la orz sau grâu. Incasările asociate acestui produs sunt comparabile cu cele de la porumb, iar marjele de profit brute se cifrează între 20% și 30% în funcție de costuri și investiții. La un randament agronomic mediu de 3 tone/hectar, incasările din rapiță depăsesc 1.000 euro/hectar. Rapița este un produs care se vinde în general pe piața spot, iar volumele ajung atât către procesatorii industriali, cât și către traderii de materii prime agricole.

Rapița se tranzactionează pe bursa de la Paris (MATIF) la cotă de 354 euro/tonă (pentru contractul futures cu livrare în mai), în scădere cu aproximativ 10% fată de cotația de la începutul sezonului comercial din luna iulie a anului trecut.

Distribuie articolul: