Home » Tehnologii Agricole. Агротехнологии » Sfaturile unui expert francez privind tehnologia porumbului
Sfaturile unui expert francez privind tehnologia porumbului
Sursă foto: http://agrointel.ro/

Sfaturile unui expert francez privind tehnologia porumbului

„O bună întrebuinţare a potenţialului agronomic al solurilor excepţionale, accesul la irigaţii unde este nevoie, dar mai ales folosirea tehnologiilor de cultură pentru buna funcţionare a plantelor vor constitui cheia succesului. În acest sens, potenţialul României, pământul unde porumbul reprezintă o cultură străveche, este imens”. Jean-Paul Renoux, consilier tehnic AGPM

Fermieri din România au avut posibilitatea să afle noi informaţii referitoare la alegerea corectă a soiurilor şi hibrizilor adaptaţi regiunii de cultivare, importanţa de a nu irosi apa din sol şi de a o conserva cât mai bine, precum şi impactul pe care îl lucrările solului şi perioada în care se face semănatul asupra producţiei de porumb pe care fermieri o recoltează în toamnă. Toate aceste informaţii au fost oferite recent, la Bucureşti, de către Jean-Paul Renoux, consilier tehnic AGPM (Asociaţia Generală a Producătorilor de Porumb din Franţa). 

Porumbul se poate adapta uşor schimbărilor climatice

În momentul în care porumbul, prima cultură mondială, trebuie să satisfacă o dublă cerere – de a hrăni planeta şi de a se adapta la schimbările climatice, este necesar să ne întrebăm dacă are capacitatea să facă toate aceste lucruri.

”Porumbul are câteva atuuri formidabile ce ţin mai întâi de caracteristicile fiziologiei plantei: se adaptează la temperaturi ridicate şi este o plantă cu ciclu scurt, foarte eficientă în utilizarea inputurilor. De când au apărut hibrizii, acum aproape un secol, porumbul dispune de un progres genetic constant. Capacitatea de adaptare a plantei la itinerarii tehnice inovatoare îi permite să faca faţă schimbărilor climatice, economice şi legislative legate de mediu şi de agricultură. Oricum este vizibil faptul că progresul tehnic în ceea ce priveşte porumbul se adresează în special culturii neirigate şi mai puţin celei irigate, pentru că cea mai mare suprafaţă de porumb cultivat la nivel mondial este neirigat”, a menţionat expertul francez.

Economisirea apei din sol

Tehnicile de conservare a apei în sol au început să fie din ce în ce mai cunoscute la nivel european, fie că vorbim de lucrări care se efectuează iarna, fie de cele de primăvară. Expertul a vorbit şi despre câteva reguli pe care fermierii trebuie să le respecte pentru a conserva apa în sol şi pentru a combate stresul hidric.

”Mulcirea terenului cu resturi vegetale rămâne o soluţie la îndemâna tuturor fermierilor pentru menţinerea apei în sol. Acest mulci pregătit pentru iarnă protejează terenul de eroziune. El se poate face şi pentru perioada de vară, dar deocamdată cel mai accesat este cel pentru iarnă. Trebuie să acordăm o atenţie sporită atunci când avem stres hidric instalat asupra tratamentelor pe care le efectuăm. Gardurile vii din arbori şi arbuşti ne ajută foarte mult să păstrăm umezeala în terenurile noastre. Trebuie să acordăm o atenţie deosebită şi lucrărilor solului. Porumbul este foarte sensibil la greşelile legate de prelucrarea necorespunzătoare a solului”.

Aratul, data şi calitatea semănatului pot combate efectele climatice

În ceea ce priveşte constrângerile climatice, în special ale climei continentale, trebuie acţionate toate pârghiile disponibile pentru a continua să se producă mai mult şi mai bine.

”Alegerea varităţilor este prima dintre acestea. Aşadar, este important să dispunem de referinţe locale solide, obţinute în condiţiile din acest an. Mai departe, aratul, data şi calitatea semănatului, protecţia plantelor sunt cei mai importanţi factori. Pentru a face faţă încălzirii globale care se anunţă, vor fi necesare toate resursele geneticii şi tehnicilor agricultorilor la un loc. Porumbul poate evita problemele climatice, pentru că este o cultură de primăvară cu ciclu scurt de producţie. O adaptare mai bună la condiţiile climatice, în cazul porumbului se poate face prin decalarea perioadei de semănat. Avem nevoie de ciclu scurt de producţie, plante de vară care prezintă atuul de a face faţă stresului hidric, deci hibrizi performanţi, care au capacitatea de a suporta variaţii mari de temperatură”.

Jean-Paul Renoux a subliniat faptul că în Europa, perioada de însămânţare a fost devansată cu 20 de zile, pe când în America, perioada de însămânţare a fost devansată doar cu 10 zile. Acum avem plante care înregistrează o rezistenţă destul de bună la temperaturi scăzute, deci, putem însămânţa ceva mai devreme chiar şi acolo unde avem climă continentală. Agricultorul nu trebuie să rateze momentul în care face semănatul. Succesul culturii depinde de data semănatului, subliniază specialistul.

8,5-9 plante/mp – densitatea recomandată la porumb

Porumbul este o plantă competitivă şi foarte sensibilă în ceea ce priveşte calitatea semănatului.

”Densitatea de plante pe hectar poate fi adaptată la tipul de sol. Cu cât solul este mai uşor, cu atât răspunde mai uşor la o densitate mai mare; cu cât e mai argilos, cu atât răspunde mai puţin la o densitate crescută. În România, stresul hidric manifestat de planta de porumb este în creştere. La grupa FAO 300, chiar dacă vorbim de o irigare bună, trebuie să avem maxim 10 plante/mp. Densitatea standard în SUA este între 8,5-9 pl/mp. Tocmai de aceea avem astăzi discuţii legate de distanţare, spaţierea rândurilor de porumb. Fie că vorbim de spaţii mai mari sau mai mici, ideea e ce pot face să pun mai multe plante pe aceeaşi parcelă. O idee rămâne aranjarea diferită a plantelor. Felul în care aranjezi plantele nu modifică randamentul, important este numărul de plante din cultură şi recomandat este să se meargă pe varianta 8,5-9 pl/mp”, recomandă specialistul AGPM.

Hibrizi se comportă diferit în câmp

Hibrizi produşi de marile companii producătoare de seminţe se comportă diferit, în funcţie de climă şi tipul de sol şi nu înregistrează producţii uniforme pe teritoriul unei ţări, pentru că nici solul nu este uniform.

”În Franţa, diferenţa dintre cea mai performantă şi cea mai slabă varietate este de 1,5 tone/ha, deci, varietatea aleasă te pune într-un avantaj decisiv pe piaţă. Pentru a alege cele mai bune soiuri nu este suficient să vezi ce pot face pe o singură solă, ai nevoie de o reţea la nivel naţional care să îţi indice ce producţii se obţin cu acelaşi hibrid în zone diferite ale ţării. Alegerea varietală este foarte importantă. Ascultaţi ce vă zic marile companii producătoare de seminţe şi, cel mai important, verificaţi spusele lor. Aceeaşi sămânţă se comportă diferit în părţi diferite ale ţării, în funcţie de sol, de cantitatea de precipitaţii şi de momentul în care se instalează stresul hidric”, a adăugat consilierul francez.

Sursă: www.agrointel.ro