Comisia Europeană a anunţat că în anul 2020 va aloca suma de 200,9 milioane euro pentru a finanţa activităţi de promovare a produselor agro-alimentare europene atât în interiorul cât şi în afara Uniunii Europene, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
„Reputaţia Europei pentru produse agro-alimentare nu are rival la nivel mondial. UE nu este din întâmplare cel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentare. Politica noastră de promovare, care beneficiază de un buget majorat, îi sprijină pe producătorii din UE să îşi facă cunoscute produsele atât în interiorul cât şi în afara UE„, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, transmite Agerpres.
Mai mult de jumătate din bugetul pentru 2020 (118 milioane euro) va merge spre campanii de promovare pe pieţele din afara UE cu un potenţial mare de creştere, precum Canada, China, Japonia, Coreea de Sud, Mexic şi SUA. Printre sectoarele eligibile se numără lactatele şi brânzeturile, uleiurile alimentare, uleiul de măsline şi vinurile. Campaniile de promovare selectate ar urma să crească competitivitatea şi consumul de produse agro-alimentare din UE, să le majoreze vizibilitatea şi cota de piaţă în ţările ţintă.
De asemenea, în anul 2020 a fost alocată o sumă de 100 milioane de euro pentru programe simple, în timp ce alţi 91,4 milioane euro vor merge spre programe multiple. O sumă suplimentară de 9,5 milioane euro a fost pusă deoparte pentru finanţarea propriilor iniţiative ale Comisiei. Acestea includ participarea la târguri şi campanii de comunicare, precum şi ofensive diplomatice conduse de comisarul european pentru Agricultură, potrivit sursei citate.
Apelul pentru trimiterea de propuneri pentru campaniile de promovare din anul 2020 va fi publicat în luna ianuarie 2020. Organizaţii ale producătorilor şi organizaţii responsabile de activităţi de promovare sunt eligibile să aplice pentru finanţare şi să îşi trimită propunerile. Programele simple pot veni de la una sau mai multe organizaţii din aceeaşi ţară membră în timp ce în cazul programelor multiple trebuie să vină de la cel puţin două organizaţii naţionale din cel puţin două state membre.