Proprietarii de gospodării țărănești de fermier inactive ar putea scăpa de obligațiile fiscale calculate sub forma primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi/sau contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, majorările de întârziere (penalități) şi/sau amenzile aplicate. La fel, ar putea fi suspendate și procedurile de executare silită lansate în acest sens. Un proiect de lege care propune derogarea de la Codul fiscal a fost înregistrat, recent, în Parlament.
Conform proiectului, gospodării țărănești de fermier inactive vor fi considerate întreprinderile individuale, bazate pe proprietate privată asupra terenurilor agricole şi asupra altor bunuri agricole înregistrate în Registrul gospodăriilor țărănești (de fermier) care pe parcursul ultimilor trei ani:
- nu au prezentat dările de seamă prevăzute de legislație;
- nu dispun de conturi bancare sau nu au efectuat operațiuni pe niciun cont bancar;
- nu au fost înregistrate în calitate de contribuabil al TVA;
- nu au înregistrate la Serviciul Fiscal de Stat mașini de casă şi de control cu memorie fiscală.
Noile reguli nu se vor aplica gospodăriilor țărănești de fermier care au fost implicate în activități infracționale conform Codului penal, precum evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor şi organizațiilor, evaziunea fiscală a persoanelor fizice, precum şi în alte infracțiuni economice ce au ca obiect activitatea de întreprinzător.
O modificare similară a fost propusă și în contextul promovării politicii fiscale și vamale pentru anul 2021. Guvernul nu a acceptat, însă, amendamentul spunând că modificarea necesită o analiză suplimentară. De asemenea, Cabinetul de miniștri a propus inițierea unei inițiative legislative separate astfel încât să se asigure consultarea tuturor autorităților responsabile de domeniul respectiv, cu identificarea celor mai bune soluții de depășire a problemelor existente.
Autorii proiectului afirmă că după Programului Național ”Pământ”, implementat în anii 90, majoritatea cetățenilor împroprietăriți au fost declarați prin lege antreprenori şi înregistrați sub forma gospodăriilor țărănești de fermier, indiferent de faptul dacă procesul a fost benevol sau forțat. Prin urmare, s-a creat o confuzie. O mare parte din cetățeni au plecat la muncă peste hotare, dar întrucât conform bazei de date administrate de organele de stat ei figurează ca antreprenori, automat le sunt calculate obligații fiscale. Astfel, în prezent sunt calculate sume extrem de mari sub formă de prime de asigurare obligatorie de asistență medicală şi contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii, majorări de întârziere (penalități) şi/sau amenzi, pentru simplu fapt că persoanele figurează înregistrați în calitate de gospodărie țărănească, chiar dacă nu practică nicio activitate economică de ani de zile sau nu a practicat niciodată o astfel de activitate.