Încă nu toți agricultorii, care beneficiază de motorina din România, au venit să o ridice de la punctele de distribuție, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Șarban.
Potrivit lui, au fost mai multe probleme de logistica, iar acest lucru aduce pierderi statului.
„Probabil că aici este vorba și de agenții economici, și de Agenția de Rezerve Materiale și poate alte structuri care în nemijlocit trebuiau să fie implicate în acest proces. Vorbim de agricultorii din Șoldănești, Florești, Ceadîr-Lunga și parțial, Căușeni. Producătorii agricoli trebuie să se ducă și să ridice acea motorină. Această organizare trebuie să fie făcută cât mai rapid posibil, deoarece statul suportă cheltuieli la păstrarea acestei motorine. Se pune pe de altă parte întrebarea sau se creează impresia că nu ar fi necesară pentru producători agricoli acea motorină, ceea ce nu cred că este chiar așa”, a declarat Vasile Șarban.
Autoritățile au anunțat în aprilie anul trecut că România donează motorină în calitate de ajutor umanitar Republicii Moldova. În total, România a oferit 4 mii de tone de motorină pentru a fi distribuită fermierilor afectați de seceta din 2022. Din cauza că nu a fost identificat un spațiu pentru depozitarea acesteia, motorina a ajuns abia în luna aprilie 2024 în Republica Moldova.
Anterior, ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, ne-a declarat că de sprijin din partea României beneficiază prioritar fermierii micro și mici. În medie, ajutorul pentru agricultorii eligibili este de 40 de litri de motorină la hectar.
În 2022, România a donat Republicii Moldova aproximativ 155 de tone de motorină, peste 150 de tone de benzină și cinci mii de tone de păcură. În anul 2021, Bucureștiul a oferit o donație de șase mii de tone de motorină pentru fermierii afectați de secetă.