Home » Noutăţi. Новости » Agricultorii români ar putea primi subvenţii europene şi după anul 2020
Agricultorii români ar putea primi subvenţii europene şi după anul 2020
Sursă foto: foaienationala.ro

Agricultorii români ar putea primi subvenţii europene şi după anul 2020

Distribuie articolul:

Agricultorii români ar putea beneficia de subvenţii europene şi după anul 2020, în noua Politică Agricolă Comună. România susţine la Bruxelles continuarea plăţilor directe în agricultură, pledând pentru reducerea decalajelor existente la plata acestor subvenţii între statele membre Uniunii Europene.

Ministrul agriculturii Achim Irimescu şi noul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Niculina Tâlvar, au participat în perioada 14 -15 noiembrie 2016 la reuniunea Consiliului Uniunii Europene – Agricultură şi Pescuit de la Bruxelles. Printre subiectele abordate în cadrul evenimentului au fost şi cele care prezintă interes maxim pentru fermierii din România:

  • Continuarea plăţilor directe pentru susţinerea veniturilor fermierilor (inclusiv SAPS) şi a procesului de convergenţă întru reducerea decalajelor între statele membre.
    • Continuarea investiţiilor în mediul rural în sectorul agricol şi non-agricol.
    • Atragerea tinerilor către mediul rural.
    • Mecanisme de piaţă adaptate situaţiilor de criză.
    • Menţinerea caracterului comunitar al PAC şi menţinerea unui nivel adecvat al finanţării UE.
    • Menţinerea celor doi Piloni ai actualei PAC cu un accent deosebit pe continuarea investiţiilor în mediul rural, în sectorul agricol şi non-agricol, în cercetare şi inovare prin intermediul programelor naţionale de dezvoltare rurală.

Alte subiecte au vizat bunăstarea animalelor în timpul transportului, crearea unei platforme pentru bunăstare animală. Utilizarea indicaţiilor geografice pentru produsele agricole care nu reflectă originea sau provenienţa a fost adusă în discuţie de delegaţia elenă, iar rezultatele conferinţei ministeriale privind dermatoza nodulară contagioasă au fost prezentate de delegaţia din Bulgaria.

România consideră că producătorii agricoli ar trebui sprijiniţi tot mai mult pentru a-şi consolida poziţia în cadrul lanţului alimentar. Am putut constata cu toţii de-a lungul perioadelor de criză, că producătorii sunt cei mai afectaţi de instabilitatea pieţei. În acest context, este necesară identificarea cât mai rapidă a unor soluţii comunitare pentru contracararea practicilor neloiale. Accesul producătorilor locali în super-marketuri şi distribuţia echitabilă a veniturilor trebuie să îşi găsească o rezolvare eficientă în reglementările europene propuse, respectiv în noul PAC post 2020, declară ministrul Achim Irimescu.

În urmă cu aproximativ o lună, pe 24-25 octombrie 2016, la Reuniunea Grupului de la Vişegrad (3+4), desfăşurată la Varşovia, România a insistat pentru acelaşi punct important din Politica Agricolă Comună: menţinerea plăţilor directe pe suprafaţă – SAPS (schema unică de plată pe suprafaţă) şi după 2020. De asemenea, a susţinut, la acelaşi eveniment, creşterea cu 20% a ratei de sprijin pentru cooperativele care vor să facă investiţii în procesare, încurajând astfel asocierea şi, implicit, realizarea de investiţii colective în interesul membrilor.

Sursă: www.agroinfo.ro

Distribuie articolul: