Creșterea bruscă a prețurilor la grâu, datorată condițiilor meteo secetoase reduce perspectivele de producție.
Indicele FAO pentru prețurile alimentelor a rămas stabil în luna august, prețurile la cereale au crescut, în timp ce prețurile la uleiurile vegetale și la zahăr au scăzut.
Indicele a atins 167,6 puncte în luna august, practic neschimbat față de estimarea revizuită pentru luna iulie, fiind cu 5,4% mai mic decât nivelul său din august 2017.
Indicele FAO pentru prețurile la cereale a crescut cu 4,0% în cursul lunii, prețurile la grâu crescând de două ori mai mult, din cauza deteriorării perspectivelor culturilor în Uniunea Europeană și în Federația Rusă. Cotele internaționale la porumb au crescut cu peste 3,0%, în timp ce prețurile la orez au scăzut în cursul lunii.
Indicele FAO pentru prețurile la uleiurile vegetale a scăzut cu 2,6% față de luna iulie, apropiindu-se de cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, deoarece cotațiile la uleiul de palmier, soia și la uleiul de floarea-soarelui au scăzut pe fondul tendințelor favorabile de producție și, în cazul uleiului de palmier, a cererii slabe de import la nivel mondial.
Indicele FAO pentru prețurile la produsele lactate a înregistrat în luna august cel de-al treilea declin lunar consecutiv, scăzând cu 1,5% pe fondul unor scăderi ale pieții în această perioadă. Deși condițiile meteo secetoase pot afecta negativ creșterea producției de lapte în unele părți ale Europei și Australiei, perspectivele de producție în Noua Zeelandă se îmbunătățesc.
Indicele FAO pentru prețurile la zahăr a scăzut cu 5,4 la sută față de luna iulie, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, în principal datorită deprecierii valutelor naționale ale Braziliei și Indiei.
Indicele FAO pentru prețurile la carne a rămas în linii mari neschimbat pe parcursul lunii, cotele la carnea de porc și carnea de ovine au crescut pe baza unei cereri puternice de import din China, compensând scăderea prețurilor la carnea de pasăre și bovine, acestea din urmă fiind sub presiune din cauza ofertei mari pentru export din SUA.
Noi previziuni pentru producția de cereale la nivel mondial
Conform noilor previziuni ale FAO, producția globală de cereale în 2018 va ajunge la 2 587 milioane de tone, o mică revizuire ascendentă din iulie, dar la cel mai mic nivel din ultimii trei ani și cu 2,4% mai mic față de nivelul record de anul trecut.
Conform raportului privind Cererea și Oferta de Cereale, prognoza producției mondiale de grâu pentru acest an prevede o reducere a volumului cu 14 milioane de tone, care se ridică acum la aproape 722 milioane de tone fiind cea mai mică recoltă din 2013. Scăderea recoltelor se datorează condițiilor meteo secetoase de pe întreg cuprinsul Europei.
Pe de altă parte, producția mondială de cereale grosier a fost revizuită în sens ascendent față de luna iulie, cu 15 milioane de tone, ca urmare a previziunilor îmbunătățite pentru producția de porumb în China, Ucraina și Statele Unite ale Americii, care au compensat reducerile așteptate ale producției în Uniunea Europeană și în Federația Rusă. FAO anticipează în prezent că volumul producției de boabe grosier în 2018 se va ridica la aproximativ 1 354 milioane tone, care este de aproximativ 2,6 la sută sub nivelul din 2017.
Producția mondială de orez, între timp, este de așteptat să crească cu 1,3 la sută comparativ cu anul precedent, ajungând la un nou record de aproape 512 milioane de tone în 2018 iar la această creștere contribuie majorarea producției în Bangladesh și Vietnam, precum și extinderea suprafețelor cultivate în Sri Lanka și Statele Unite.
FAO și-a majorat prognoza pentru consumul global de cereale la 2,648 milioane de tone, în principal datorită creșterii consumului de porumb pentru uz alimentar și pentru uz industrial și a recoltei robuste de orez.
De asemenea, stocurile de cereale sunt reduse, în special în China, Uniunea Europeană și Federația Rusă, și este de așteptat ca raportul global între stocuri și consum să scadă la 27,3 la sută, adică, la valoarea sa cea mai mică din ultimii cinci ani.
Prognoza pentru comerțul mondial cu cereale în sezonul 2018/2019 a fost revizuită în sus până la aproape 414 milioane de tone, ceea ce este cu aproximativ 1,5% mai mic decât nivelul record al anului precedent.