Home » Noutăţi. Новости » Italienii, cuceriți de mierea moldovenească. Un lot de miere va fi trimis spre testare în Italia
Italienii, cuceriți de mierea moldovenească. Un lot de miere va fi trimis spre testare în Italia

Italienii, cuceriți de mierea moldovenească. Un lot de miere va fi trimis spre testare în Italia

Distribuie articolul:

Gustul și aroma mierii moldovenești i-a cucerit pe italieni. Produsele apicole au fost prezentate de un grup de producători de pe ambele maluri ale Nistrului la expoziția Apimell din Italia. De o popularitate aparte s-a bucurat mierea de salcâm. Produsul a impresionat prin gustul delicat, dar și prin faptul că  își păstrează mult timp transparența și nu se cristalizează.

Reprezentanții Asociației producătorilor și procesatorilor de miere din Italia au încheiat un memorandum de colaborare cu colegii lor din Moldova și au solicitat un lot de miere pentru a fi testat de o instituție internațională de certificare. Dacă mierea moldovenească va corespunde cerințelor europene, colaborarea ar putea continua cu mai multe contracte de livrare a mierii în Italia, dar și alte țări europene, pe termen lung.

Producătorii de miere de pe ambele maluri ale Nistrului au inițiat deja procesul de asociere într-un grup de producere. Ei consideră că în acest mod ar putea produce o cantitate mai mare de miere, dar și să aplice cele mai performante tehnologii în procesul de exploatare a stupinelor.

„Am avut ocazia să vizităm și câteva întreprinderi apicole, ca să ne familiarizăm cu tradițiile și inovațiile producătorilor italieni și să preluăm bunele practici. Un alt mare jucător de pe piața mierii italiene ne-a povestit despre echipamentele pentru apicultori, metodele de întreținere și cerințele pentru transportul stupinelor industriale, despre gusturile și preferințele consumatorilor de miere din Italia”, ne-a spus Andrei Ghilan, manager pe marketing la o întreprindere apicolă din satul Cazaclia, UTA Găgăuzia.

Delegația din Republica Moldova a mai vizitat școala degustătorilor de miere, unde specialiștii sunt instruiți cum să determine originea, compoziția și calitatea mierii după miros, gust, culoare și senzații tactile.

Proiectul „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade) oferă asistență metodologică și practică pentru crearea unor legături comerciale pe termen lung între antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului și la edificarea unui mediu de încredere și de cooperare în regiune.

Inițiativa stimulează și promovează exporturile de mărfuri și servicii din regiune, prin accesarea oportunităților oferite de Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Proiectul susține dezvoltarea și sporirea competitivității întreprinderilor micro, mici și mijlocii și contribuie la crearea noilor companii, ceea ce, implicit, va conduce la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Sursă: agora.md

Distribuie articolul: