De la prea lăudata „lucrare de bază a solului”, arătura tinde acum spre a fi desfiinţată. Totuşi, rămâne o lucrare importantă cu numeroase avantaje, dar şi cu dezavantaje.
Lucrarea de bază a solului are multiple beneficii, dintre care amintim:
– realizează afânarea solului cu reglarea regimului aerohidric şi caloric optim pentru activitatea biologică din sol;
– încorporează îngrăşămintele, resturile vegetale şi erbicidele volatile;
– contribuie la combaterea buruienilor, a agenţilor fitopatogeni şi a dăunătorilor;
– realizează un raport optim între porozitatea capilară şi cea necapilară;
– sporeşte eficienţa îngrăşămintelor, a apei din irigaţii şi a erbicidelor;
– înlesneşte pătrunderea şi înmagazinarea în sol a apei din precipitaţii, realizându-se în plus 750-800 mc/ha faţă de terenul nearat;
– creşte porozitatea şi permeabilitatea solului, înlătură hardpanul;
– uşurează creşterea rădăcinilor pentru a valorifica un volum mai mare de sol din care planta să-şi extragă apa şi sărurile minerale;
– direcţionează/echilibrează raportul humificare/mineralizare;
Arătura prezintă şi destule dezavantaje:
Solul este un organism viu care digeră substanţele organice, asimilează substanţele nutritive şi respiră consumând oxigen şi eliminând CO2 şi, ca atare, trebuie lucrat cu multă atenţie, nu agresiv. Prin arătură, stratul de sol prelucrat este desprins din mediul său natural şi i se perturbă radical stabilitatea, aerisirea, umezirea şi procesele biologice. Prin lucrări, solul devine corp artificial, având alt regim al infiltrării şi scurgerilor superficiale ale precipitaţiilor, cu consecinţe directe în spălarea orizonturilor superioare şi producerea eroziunii, cu mari posibilităţi de pierdere a apei prin evaporare.
Terenurile lucrate sunt mai puţin fertile decât solul dintr-o pajişte şi aceasta este consecinţa, în principal, a lucrării neraţionale a solului. Apoi, cu cât se ară mai adânc, cu atât se diluează mai mult materia organică şi substanţele minerale. Fiecare cm în plus duce la răsturnarea a 130 tone de materie la hectar în plus. Prin arătură se vântură solul, cu pierderi de apă, cu mineralizarea intensă a materiei organice şi a humusului din sol şi cu pierderi de azot prin levigare, volatilizare şi eroziune. Prin treceri repetate şi la grad de umiditate ridicat are loc tasarea-compactarea solului, cu influenţe negative în viaţa microorganismelor şi a rădăcinilor plantelor.
Arătura poate duce şi la degradarea structurii solului prin efectul mecanic de mărunţire-prăfuire, prin tasare şi prin aerare, cu descompunerea materiei organice şi a humusului care constituie liantul formării agregatelor structurale.
Viteza de descompunere a materiei organice este de două ori mai mare în arătură. Afânarea solului prin arătură provoacă infiltrarea apei prea repede, astfel se intensifică pierderile de umiditate prin evaporare iar solul se usucă.
Şi, desigur, nu trebuie uitat că arătura este destul de scumpă.
Am prezentat suficiente argumente pro şi contra arăturii. Fiecare agricultor, în funcţie de starea terenului pe care-l lucrează, de gradul de îmburuienare, de conţinutul de argilă, de starea de umiditate în momentul respectiv, de culturile ce urmează a fi însămânţate şi de alţi factori existenţi la faţa locului va hotărî ce fel de lucrare va executa sau dacă va semăna direct.
Este indicat sistemul alternativ de lucrare a solului de la un an la altul: mai adânc, mai superficial sau fără lucrări.
CERCETAREA ŞI PRACTICA RECOMANDĂ ARĂTURA
Francezul Arnaud van Strien spune că a încercat şi în ferma proprie din Franţa sistemul minimum tillage, dar şi-a dat seama că arătura este necesară cel puţin o dată la trei ani, mai ales pe parcelele argiloase pentru eliminarea CO2 şi pentru oxigenarea aerului din sol.
Terenul pregătit din timp asigură însămânţările în epoca optimă. Acad. Gh. Ionescu-Şişeşti menţionează că o arătură timpurie face cât o fertilizare cu azot. Numeroase studii arată avantajele arăturii timpurii în cultura grâului. Astfel, dacă producţia de grâu la arătura din octombrie a fost de 100%, cea din septembrie a crescut producţia cu 110%, cea din august – cu 138%, în iulie – 151% şi în iunie – cu 179%.
Profesorul Gheorghe Budoi de la USAMV Bucureşti, prin analizele efectuate în octombrie pe stratul de sol 0-50 cm, a constat că la arătura din iunie s-au acumulat în sol 1300 tone de apă şi 150 kg de azot per hectar, iar când s-a arat în septembrie, s-au acumulat 850 t/ha apă şi 27 kg/ha azot, iar producţia de grâu a fost de 100% în primul caz şi 63% în al doilea caz.
Alţi fermieri au constatat că înrădăcinarea la rapiţă a avut pivotul de 30-33 cm în arătură şi de 7-8 cm în minimum tillage.
Îmburuienarea la grâu după arătură a fost de 75 kg s.u./ha şi producţia culturii de 100%, iar după discuire buruienile au totalizat 210 kg de s.u., cu o producţie la grâu de 74%.
La INCDA Fundulea, producţia de porumb în arătură la 28-30 cm a fost 100%, în lucrarea la 18-20 cm – 92%, în discuitură – 55% şi în arătura de primăvara – 24%. În arătura de vară, grâul a răsărit cu până la 11 zile mai devreme, a fost mai rezistent la ger şi la secetă şi mai bogat în gluten.
Fermierul Racman Biţă, din Hodivoaia-Giurgiu, care lucrează câteva mii de hectare, afirmă că el nu seamănă porumb decât în arătură adâncă şi, dacă este necesar, în două arături, de vară şi de toamnă.
Fermierul Nicolae Sitaru din Orezu – Ialomiţa, care înfiinţează loturi demonstrative cu hibrizi de porumb de la 10-15 producători de sămânţă, practică arătura la 30 cm adâncime.
(După revista „Ferma”)