Republica Moldova şi Republica Belarus vor intensifica relaţiile de colaborare în domeniul de producere a seminţelor şi materialului semincer. Posibilităţile de parteneriat au fost discutate în cadrul unei întrevederi a ministrului Eduard Grama cu Fiodor Privalov, directorul general al Întreprinderii Unitare de Stat „Centrul Ştiinţifico-Practic pentru agricultură” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Belarus, şi cu Leonid Şimanski, directorul Institutului de Fitotehnie din Polesia. Întrevederea reprezintă o continuitate a discuţiilor iniţiate în cadrul vizitei de lucru a delegaţiei din cadrul MAIA în Republica Belarus, care a avut loc săptămâna trecută.
La şedinţă au mai participat Mihail Suvac, şeful Direcţiei politici de producţie, procesare şi reglementări de calitate a produselor vegetale, Igor Burda, şeful Direcţiei relaţii externe şi integrare europeană, Pintilie Pârvan, directorul Întreprinderii de Stat „Institutul de Fitotehnie Porumbeni”, Iurie Tulei, directorul general SA „Nistru-Olăneşti” din raionul Ştefan Vodă.
Părţile s-au arătat interesate de iniţierea unui parteneriat între Întreprinderea de Stat „Institutul de Fitotehnie Porumbeni” şi Întreprinderea Unitare de Stat „Centrul Ştiinţifico-Practic pentru agricultură” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Belarus, care va facilita producerea în comun şi furnizarea seminţelor de culturi agricole pe piaţa din Belarus, precum şi cooperarea în procesele de selecţie şi ameliorare a seminţelor.
În cadrul discuţiilor s-a analizat principiul de colaborare care va sta la baza unor propuneri pentru a fi incluse în memorandumul interguvernamental, care va oferi garanţii părţilor şi va stipula angajamentele şi responsabilităţile partenerilor.
Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” este unica Instituţie Ştiinţifică cu ciclul deplin de selecţie din Republica Moldova, care se ocupă cu producerea semințelor hibride de porumb. Instituția se bucură de înalte aprecieri la numeroase concursuri şi expoziţii internaţionale. Recent, Institutul de Fitotehnie „Porumbeni” a reuşit să introducă trei soiuri de hibrizi de porumb în Registrul de Stat al României. Astfel, soiurile respective vor fi introduse în catalogul de plante a 28 de ţări din Comunitatea Europeană.
Actualmente, o mare parte din suprafeţele ţării sunt însămânţate cu seminţe hibride de porumb, marca „Porumbeni”. La fel, hibrizii institutului sunt omologaţi şi solicitaţi în Belarus, Rusia, Ucraina, Kazahstan, România ş.a.