Importurile de boabe de soia din SUA în Uniunea Europeană au crescut cu 112% în iulie-decembrie 2018 (5,1 mln tone), față de aceeași perioadă a anului precedent. Cu o cotă de 75% din importurile de boabe de soia din UE, SUA rămâne primul furnizor din Europa, anunță Comisia Europeană, într-un raport publicat pe 7 ianuarie 2019.
Europa rămâne de departe destinația de top a exporturilor de boabe de soia din SUA (28%), urmată de Argentina (10%) și Mexic (9%).
Aceasta face parte din punerea în aplicare a declarației comune convenite între președinții Juncker și Trump în iulie 2018. În declarația comună, cele două părți au convenit să intensifice comerțul în mai multe zone și cu mai multe produse, în special boabele de soia. Ca urmare, Comisia Europeană publică în mod regulat cifrele privind importurile UE.
Cele mai recente evoluții semnificative din a doua jumătate a anului 2018 contribuie la consolidarea rolului SUA, poziția de lider în furnizarea către UE a boabelor de soia pentru întreg anul calendaristic, cu mult înaintea Braziliei, principalul furnizor tradițional al Europei.
Importurile europene de boabe de soia din SUA vor crește și mai mult, ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a lansa procesul de autorizare a utilizării boabelor de soia din SUA pentru biocombustibili.
În ceea ce privește importurile totale de boabe de soia ale UE, cota SUA este acum de 74,5%, față de 39% în aceeași perioadă a anului trecut. Acest lucru pune SUA în fața Braziliei (19%), al doilea furnizor principal al UE, urmat de Canada (2%), Ucraina (1,6%) și Paraguay (1%);
UE importă anual aproximativ 14 milioane de tone de boabe de soia ca sursă de proteine pentru hrana animalelor, inclusiv puii, porcii și bovinele, precum și pentru producția de lapte. Boabele de soia din SUA se dovedesc a fi o opțiune de alimentare foarte atractivă pentru importatorii și utilizatorii europeni, datorită prețurilor competitive.