Circa 620 mii tone de struguri vor fi recoltate în acest an, dintre care aproximativ 110 mii tone sunt soiuri de masă. Anunțul a fost făcut de către ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Bâtcă, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a precizat că recolta din anul curent este mai mare față de ce cea din anul precedent, care a constituit 615,7 mii tone. „Din recolta curentă au fost exportate deja 7,2 tone de struguri. Totodată, de la începutul acestui an agricultorii au mai vândut 23 mii de tone de struguri depozitați în frigidere. Principalele destinații unde am exportat strugurii sunt țările din Uniunea Europeană. La fel, producția a fost exportată în Belarus și Federația Rusă”, a spus Bâtcă.
În anul curent, suprafaţa plantaţiilor viticole în toate categoriile de gospodării, inclusiv cele auxiliare ale populaţiei, constituie circa 135 mii ha.
Strugurii de masă sunt comercializaţi atât pe piaţa internă, cât şi la export. Preţurile angro pe piaţa locală la începutul recoltării, în funcţie de calitatea soiurilor şi strugurilor, variau între 9 şi 12 lei/kg. La export, strugurii pentru masă de soiuri europene se livrează la preţuri de 8-12 lei/kg, iar cei de soiuri de tip „Isabella” – 5,5-6 lei/kg.
Sub aspectul unităţilor teritorial administrative, cu ritmuri mai sporite decurge recoltarea strugurilor în raioanele Cahul, Căuşeni, Ialoveni, Hânceşti şi UTA Gagauz-Yeri.
Sursă: Moldpres