Pomicultorii din Republica Moldova anunţă proteste, dacă bugetul pentru anul 2016 nu va fi aprobat în viitorul apropiat.
Aceştia se arată nemulţumiţi de faptul că Legea bugetului pentru anul 2016 „este tergiversată” şi ei nu-şi primesc compensaţiile promise de doi ani deja.
„Doar după aprobarea acestui document, peste o sută de producători de fructe vor avea dreptul să primească datoriile la compensaţiile care au fost anunţate încă în anul 2014, după introducerea embargoului de către Federaţia Rusă. Mai mulţi pomicultori apreciază situaţia creată cu achitarea acestor compensaţii drept bătaie de joc faţă de ei. Dânşii aşteaptă aceste plăţi de aproape doi ani, perioadă în care banii promişi s-au devalorizat cu aproximativ 50%. Mulţi dintre ei au suferit anul curent în urma îngheţurilor din 26-27 aprilie. În cazul în care în perioada imediat următoarea bugetul nu va fi adoptat, pomicultorii îşi rezervă dreptul de a recurge la acţiuni de protest”, susţine Alexandru Slusari, preşedintele „UniAgroProtect”.
Intenţia de a protesta este confirmată şi de Aurel Bradu, un pomicultor de la Edineţ, care deţine 140 de hectare de livezi şi căruia statul trebuie să-i plătească peste 660 de mii de lei compensaţii.
În această primăvară, livădarul a fost „lovit” şi de îngheţuri.
„Din 90 de hectare de măr, doar 15 nu au fost afectate de îngheţuri. Dintr-un singur sector, au îngheţat şi 11 hectare de pruni şi 60% din cireşi”, enumeră Aurel Bradu de la Edineţ.
Acesta a declarat că ia credite pentru a se menţine pe linia de plutire.
„Am luat credite şi continuăm. Acum vreau să iau pentru recoltare, motorină etc. Dar cât o să mai continue situaţia aceasta? Când facem investiţii, luăm în calcul şi ajutorul promis, dar acesta nu mai vine. Am fost la Ministerul Agriculturii şi ministrul a spus că o să ne dea şi pentru îngheţ. Dar când o să dea? Copilul nu plânge când nu-i dai jucăria, dar plânge când îi arăţi jucăria şi nu i-o dai”, susţine pomicultorul de la nord.
Legea Bugetului pentru 2016 a fost aprobată de Guvern şi urmează a fi dezbătută în Parlament.
Sursă: www.ziarulnational.md