La Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a avut loc o reuniune a producătorilor şi procesatorilor de carne cu participarea reprezentanţilor Ministerelor Economiei, Agriculturii, Dezvoltării Teritoriale şi Mediului, dar şi a Asociaţiilor de profil.
Gheorghe Gaberi, directorul general al ANSA, a menţionat că întâlnirea dintre producători şi procesatori este condiţionată de scumpirile evidente de carne din ultimul timp, în special a celei de porcine, care se comercializează pe pieţele din ţară cu aproximativ 60-65 de lei (3 euro) pentru un kilogram, în timp ce în Uniunea Europeană preţul unui kg de carne de porc este de doar 1,7 Euro. Asta se întâmplă, a menţionat Gaberi, în timp ce recolta de cereale în anul curent a fost una dintre cele mai bogate, iar producătorii de carne locali sunt în căutare permanentă de piaţă de desfacere.
Astfel, solicitarea procesatorilor de a majora cota de import a cărnii de porcine este neîntemeiată, rezervele de micşorare a preţurilor urmând a fi găsite în interiorul ţării, cu atât mai mult că la consfătuire s-a constatat că unităţile de creştere a porcinelor dispun de cantităţi suficiente de carne.
Reprezentanţii întreprinderilor de producere şi a celor de procesare au convenit asupra unor întrevederi mai frecvente, pentru ca de comun acord să găsească soluţiile potrivite pentru problemele existente în domeniul zootehnic.