Home » Noutăţi. Новости » Șase angajați ai ANSA au fost reținuți de CNA. Ar fi luat mită pentru a nu supune verificărilor produse de origine animală
Șase angajați ai ANSA au fost reținuți de CNA. Ar fi luat mită pentru a nu supune verificărilor produse de origine animală

Șase angajați ai ANSA au fost reținuți de CNA. Ar fi luat mită pentru a nu supune verificărilor produse de origine animală

Șase angajați ai ANSA au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri.

Ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii din cadrul Procuraturii mun. Bălți au efectuat, în această dimineață, percheziții la postul de inspecție la frontiera (PIF) Otaci al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cadrul unor dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă.

Potrivit investigațiilor CNA, angajații PIF Otaci ar fi pretins și acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare. Astfel, aceștia ar fi evitat controlul asupra respectării normelor sanitar-veterinare, a cerințelor privind siguranța alimentelor și calitatea lor în procesul de import al cărnii proaspete, produselor lactate, produselor de cofetărie, precum și altor mărfuri, supuse supravegherii sanitar-veterinare.

„În urma perchezițiilor efectuate la sediul Postului de Inspecție la Frontiera (PIF) Otaci al ANSA, la domiciliile și în automobilele celor șase bănuiți, de către ofițerii DGT Nord a CNA, au fost ridicate 35 000 de lei, 8 000 de hrivne, telefoanele mobile și registrele de evidență a mărfurilor importate. În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea documentării sub toate aspectele a cauzei”, se arată în comunicatul CNA.