Home » Noutăţi. Новости » Fermierii revin de mâine la proteste pe șoselele naționale
Fermierii revin de mâine la proteste pe șoselele naționale

Fermierii revin de mâine la proteste pe șoselele naționale

Fermierii vor ieși mâine, cu tehnică agricolă, să protesteze pe drumurile naționale, începând cu ora 10.00. Aceștia urmau să aibă azi o nouă întrevedere cu ministrul Agriculturii, însă demnitarul a amânat-o pentru vineri.

„Mâine, începând cu ora 10:00, se vor începe pe tot teritoriul țării mișcări de tehnică, pentru că amânarea asta până vineri este doar o tărăgănare de timp. Ei știu că încep lucrările în câmp, deja au început și mizează că noi o să plecăm acasă”, a declarat Sergiu Stefanco, unul dintre liderii fermierilor protestatari.

Potrivit Ministerului Agriculturii, motivul amânării este necesitatea de a acorda timp suplimentar pentru analize detaliate și pentru a permite tuturor instituțiilor implicate să abordeze amplu solicitările agricultorilor.

Guvernul ieri a anunțat că a identificat noi instrumente de sprijin pe care le-a enumerat în cadrul unei noi întâlniri cu un grup al fermierilor protestatari. Astfel, statul va garanta credite preferențiale de până la 500 de mii de lei pentru agricultorii micro și cei mici, resurse ce vor fi oferite de bănci.

Alexandru Slusari, unul dintre liderii grupului de agricultori, a declarat că fermierii au discutat deja cu mai multe bănci comerciale și au constatat că propunerea Guvernului este dificil de pus în practică, în special pentru cei care au credite restructurate sau întârzieri la plată. Potrivit lui Slusari, băncile nu pot acorda noi credite fermierilor în aceste condiții, deoarece împrumuturile existente sunt considerate neperformante conform regulamentelor Băncii Naționale a Moldovei.

În plus, agricultorii se confruntă și cu reticența băncilor în ceea ce privește garanțiile oferite de Organizațiile de Dezvoltare a Agriculturii (ODA). Această situație complică și mai mult accesul fermierilor la finanțare și sprijin financiar într-un moment critic pentru sectorul agricol.