AIPA a început achitarea compensațiilor pentru fermierii afectați de înghețurile din primăvară

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a demarat procesul de autorizare a plăților destinate fermierilor care au suferit pierderi în urma înghețurilor târzii din primăvara acestui an. Sprijinul financiar este acordat pentru culturile de sfeclă de zahăr, livezile de cireș, cais, prun, migdal, piersic și măr, precum și pentru plantațiile viticole afectate de furtuna puternică din raionul Cahul, din 21 iulie.

Potrivit datelor AIPA, instituția a recepționat în total 690 de cereri de compensare, dintre care 91 au fost deja autorizate, în valoare totală de 19,1 milioane de lei.

Fondurile sunt acordate din pachetul de 100 de milioane de lei aprobat de Comisia pentru Situații Excepționale pe 10 septembrie, pentru a sprijini producătorii agricoli afectați de calamități naturale.

Fermierii pot verifica ordinele de autorizare a plăților și alte detalii privind procedura de compensare în rubrica „Ajutor financiar” de pe site-ul oficial al AIPA.

About Eduard Robu

Check Also

Topul țărilor care consumă cel mai mult vin

Șapte dintre primele 10 țări care consumă cel mai mult vin la nivel global sunt …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *