Și anul acesta, Festivalul Vinului de Autor a adunat împreună pasionații de vinuri și micii producători locali. Vizitatorii au avut ocazia să deguste vinuri autentice și să afle direct de la vinificatori povestea din spatele fiecărei sticle.
În perioada 6 și 7 septembrie, în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, s-a desfășurat ediția a III-a a Festivalului Vinului de Autor, în cadrul căruia 40 de vinificatori și-au prezentat vinurile, iar peste 4000 de vizitatori au avut posibilitatea să se delecteze cu licori superbe.
În anul curent, compania „Sanctum AG” SRL a participat la festival cu vinurile „I.L. Amor Merlot – 2018” și „I.L. Amor Cabernet Sauvignon – 2018”, vinuri baricate 24 de luni în butoaie de stejar.

Noutatea care a fost prezentată de companie a fost „I.L. Amor Chardonnay Late Harvest – 2019” – un vin din seria „Late Harvest” – un vin de desert rafinat, obținut din struguri recoltați la apogeul dulceții lor. Vizitatori, mai ales doamnele au fost pur și simplu încântate de acest vin.

Festivalul Vinului de Autor a devenit un spațiu pentru cei care apreciază rafinamentul, dar și un loc – unde amatorii de vinuri pot descoperi vinul de o calitate extraordinară, create cu pasiune, în ediții limitate.
Notă: BASF Agricultural Solutions Republica Moldova este deja al treilea an consecutiv sponsor al festivalului.
Vedeți mai multe poze de la eveniment:





agricol.md