Home » Noutăţi. Новости » Acord pentru un preţ corect al alimentelor în Franța
Acord pentru un preţ corect al alimentelor în Franța

Acord pentru un preţ corect al alimentelor în Franța

Distribuie articolul:

Fermierii francezi, producătorii de alimente şi comercianţii cu amănuntul au semnat săptămâna trecută un acord de îmbunătăţire a relaţiilor pe tot parcursul lanţului alimentar, în special prin asigurarea unui preţ echitabil pentru agricultori.

Aşa-numita Cartă a Angajamentului face parte dintr-o revizuire mai largă a campaniei promisă de preşedintele Emmanuel Macron pentru a proteja agricultorii, un electorat important în politica franceză, care se plânge de mult timp din cauza marjelor de câştig limitate în relaţia cu retailerii. Aproape toate marile lanţuri de supermarketuri care operează în Franţa au semnat acest protocol, la Ministerul Agriculturii, demers la care au aderat cooperative agricole, grupuri de producători de alimente, sindicate şi reprezentanţi ai industriei.

Emmanuel Macron anunţase luna trecută câteva dintre măsurile pe care şi-ar dori să le promoveze ca parte a unui proiect de lege ce priveşte sectorul alimentar. Dar foarte probabil această lege nu va fi adoptată până la începutul anului viitor, după încheierea negocierilor privind preţurile din lanţul alimentar care tocmai au început în Franţa.

Una dintre principalele măsuri convenite zilele trecute este că fixarea preţurilor va începe cu producătorii, pe baza preţurilor de piaţă şi a costurilor de producţie, care ar fi luate în considerare de producători şi furnizori şi transferate către comercianţii cu amănuntul.

Potrivit Asociaţiei pentru Asistenţă Mutală Agricolă, anul trecut, o treime din fermieri au câştigat mai puţin de 350 de euro pe lună, ceea ce reprezintă o treime din salariul minim net. Sindicatele au salutat acordul, dar au subliniat că este încă nevoie de o lege mai largă pentru a include măsurile promise de Macron, cum ar fi preţurile minime pentru produsele alimentare şi limitarea promoţiilor care tind să stoarcă agricultorii.

Sursă: agroinfo.ro

Distribuie articolul: