Agricultorii urmează să se întâlnească cu șefa statului, prim-ministrul, dar și cu reprezentanții BNM

Asociația Forța Fermierilor anunță că urmează să se întâlnească cu președintele Comisiei Parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Trubca, dar și cu șefa statului, Maia Sandu.

”Vă informăm că după renunțarea subită a ministrului agriculturii și industriei alimentare la înțelegerile preliminare cu reprezentanții asociațiilor, conducerea țării cu întîrziere, dar parțial a reacționat la solicitarea fermierilor-protestatari privind dialog urgent.

În acest context, vă anunțăm că azi, la orele 10.00 membrii Consiliului Forța Fermierilor vor avea discuția cu președintele comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară. Sperăm că la ședința va veni și Președintele Parlamentului RM”, se arată într-o notă de presă transmisă de Asociația Forța Fermierilor.

Totodată, agricultorii spun că astăzi se vor întâlni și cu Maia Sandu, însă deocamdată nu se cunoaște ora exactă. ”Totodată, după masă este preconizată întrevederea cu doamna Președintă Maia Sandu. Ora exactă urmează să ne fie comunicată azi, în prima jumătate a zilei. Pe parcursul zilei vom încerca să stabilim întâlnirile cu Prim-ministru RM și conducerea Băncii Naționale a Moldovei. Reieșind din cele expuse, azi în Chișinău vin doar membrii Consiliului asociației Forța Fermierilor”, se anunță în comunicatul fermierilor.

Check Also

Escrocherie cu semințe inexistente de floarea-soarelui: opt inculpați, trimiși după gratii

Un agricultor, ademenit de o ofertă cu un preț sub nivelul pieței, a căzut în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *