Ajutoarele financiare nu salvează populaţia ţărilor sărace!

Britanicul Angus Deaton, noul câştigător al Premiului Nobel pentru economie, consideră că ajutoarele financiare acordate ţărilor sărace nu duc la îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei. El susţine că problema constă în modul în care sunt administrate aceste fonduri, de obicei, prin intermediul guvernelor locale, care nu au capabilitatea de a implementa programe de succes. În multe cazuri, potrivit lui Deaton, ţările care primesc “cadourile” de sute de milioane sau miliarde de dolari sunt conduse de structuri corupte, după cum au demonstrat inclusiv auditorii americani care au verificat soarta miliardelor de dolari alocate refacerii Afganistanului. De asemenea, el crede că “acest lucru face mai mult rău decât bine” şi că “banii sunt o condiţie esenşială pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai, numai că acest lucru rareori se întâmplă”.

La începutul acestei săptămâni, Deaton a primit Premiul Nobel pentru economie pentru detaliile oferite în cadrul lucrărilor care analizează obiceiurile de consum ale populaţiei sărace de pe glob, informează International Business Times, citat de http://m.business24.ro.

Lucrările sale sunt considerate un adevărat liant între marile teorii macroeconomice şi realitatea microeconomică.

Cu toate acestea, Angus Deaton este unul dintre oamenii care se opun acordării de ajutoare financiare ţărilor sărace, poziţie evidenţiată şi în volumul “Marea evadare: Sănătate, bunăstare şi originea inegalităţii sociale”. Volumul scoate în evidenţă avantajele aduse de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe glob în ultimele două secole pentru a atinge o dilemă tulburătoare. De ce, după decenii de ajutoare financiare însumând mii de miliarde de dolari, distanţa dintre economiile dezvoltate şi ţările sărace nu s-a redus?

În opinia laureatului, în anumite cazuri, aşa cum a fost combaterea infecţiei cu HIV, ajutoarele financiare au avut un rol hotărâtor.

Situaţia este de-a dreptul paradoxală, deoarece populaţia care are nevoie cu adevărat de ajutor trăieşte în ţări conduse de guverne care se dovedesc incapabile să asigure acest lucru.

„Când sunt îndeplinite condiţiile de dezvoltare, ţara nu mai are nevoie reală de ajutor. Când condiţiile locale sunt ostile dezvoltării, acordarea ajutorului poate face mai mult rău, dacă va perpetua aceste condiţii”, scrie Deaton în volumul său.

Cu alte cuvinte, naţiunile conduse de guverne eficiente în asigurarea condiţiilor de creştere a prosperităţii economice nu au nevoie de ajutor, în timp ce ţările conduse de incompetenţi au.

Noul laureat cu Nobel pentru economie nu este primul care pune pe tapet această problemă.

O discuţie mai amplă a fost generată în 2007 de William Easterly, un bun prieten al lui Deaton şi fost economist al Băncii Mondiale. Eseul acestuia „Povara Omului Alb” este o reflecţie dureroasă asupra ineficienţei ajutoarelor financiare acordate de ţările occidentale.

Doi ani mai târziu, economistul zambian şi fostul analist Goldman Sachs, Dambisa Moyo, descria în best-sellerul „Dead Aid” întreg sistemul nepotist şi birocratic care, în Africa, a făcut ca asistenţa financiară acordată de statele dezvoltate să fie complet inutilă.

Din punctul de vedere al lui Angus Deaton, locuitorii ţărilor dezvoltate ar trebuit totuşi să fie conştienţi de responsabilitatea morală pe care o au faţă de alţi oameni dezavantajaţi de contextul politico-economic sau geografic în care se găsesc.

Spre deosebire de ceilalţi doi colegi ai săi, Deaton nu crede că sistemul de ajutorare financiară a populaţiei din ţările sărace ar trebui întrerupt, ci doar modificat, astfel încât legătura dintre donator şi beneficiar să fie una directă.

„Ar fi un efort ridicol de mic, aproximativ 0,15 dolari, pentru fiecare adult din ţările bogate pentru a ridica nivelul de trai din toată lumea peste pragul sărăciei, de 1 dolar/zi”, aprecia economistul în volumul său publicat acum doi ani.

Această schemă de ajutor financiar s-ar dovedi mult mai eficientă decât cea a sumelor mari virate prin intermediul asociaţiilor non-guvernamentale şi birocraţilor din guvernele locale, a argumentat Angus Deaton.

Ideile economistului britanic nu sunt simple teorii. De fapt, puţinele programe de ajutor financiar care evoluează după această schemă îşi datorează apariţia cercetărilor întreprinse de Deaton şi soţia sa Anna Case, la sfârşitul anilor ’90.

Unul dintre aceste programe este derulat de organizaţia nonprofit Give Directly din Statele Unite, care a strâns fonduri de 50 de milioane de dolari pentru persoanele din Kenya şi Uganda, care trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi.

„Noi am lansat Give Directly în 2011, iar multă lume ne-a considerat un fel de program experimental. Deaton publicase deja de 15 ani studii despre impactul transferului de lichidităţi”, recunoaşte Michael Faye, preşedintele organizaţiei umanitare.

Spre finalul anilor ’90, Deaton şi Anna Case au analizat efectul pe care transferul de bani direct către populaţia săracă a Africii de Sud l-a avut în timp.

Cei doi au argumentat, atunci, că un astfel de model ar trebui să devină general, dar, între timp, economistul şi-a mai temperat entuziasmul.

„Fără ca guvernele ţărilor sărace să construiască drumuri eficiente, să asigure accesul la educaţie, să întărească legislaţia de mediu şi pe cea a sănătăţii muncii, o astfel de schemă de ajutor financiar direct se va dovedi şi ea ineficientă”, crede Deaton.

Problemele abordate în aceste cazuri vor stârni cu siguranţă şi mai mult interes, după ce Angus Deacon şi-a adjudecat şi prestigioasa distincţie oferită pentru cercetările sale în economie.

Concluziile finale ale studiului, publicate în 2013, sunt cu adevărat în măsură să pună sare pe rană: „Nu avem motiv să continuăm cu ideea că ‘trebuie să facem ceva’. Ceea ce trebuie făcut este să ne oprim”.