Ministrul bulgar al Agriculturii, Yavor Gechev, a anunțat că un volum semnificativ de floarea-soarelui din Ucraina a intrat în Bulgaria, iar în prezent sunt desfășurare controalele la import.
Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Agriculturii din Sofia, în ultimele două săptămâni, în Bulgaria au fost importate doar pe cale maritimă 1.400 de tone de floarea-soarelui, însă autoritățile nu au precizat și proveniența acestor mărfuri.
Acesta este de fapt singurul import de floarea-soarelui înregistrat prin porturile maritime ale Bulgariei de la începutul lunii septembrie 2021 până în prezent. Importurile au fost realizat prin portul Varna de la Marea Neagră. Tot pe acolo, în aceeași perioadă, au intrat și 3.900 tone de porumb, potrivit celei mai recente analize operaționale a Ministerului bulgar Agriculturii.
De la începutul actualului an comercial 2022/23 nu s-au înregistrat importuri de grâu, orz și rapiță prin porturile Varna și Burgas.
Datele prezentate de Ministerul bulgar al Agriculturii se referă doar la cantitățile de cereale exportate prin cele două porturi maritime. De la începutul acestui an comercial și până la 7 august 2022, prin portul Varna au fost exportate în total 41.800 de tone de grâu, dintre care 3.500 de tone în ultima săptămână, ceea ce reprezintă o scădere anuală de 87,6%.
Exporturile de orz prin acest port au fost, de asemenea, semnificativ mai reduse decât cele consemnate anul trecut, scăzând cu 87,2%. Nicio încărcătură de rapiță din recolta din 2022 nu a fost exportată până acum prin acest port.
Cantitatea totală de floarea-soarelui exportată prin acest port, de la începutul sezonului până la 7 august 2022, este cu 13,8% mai mare, comparativ cu anul trecut.
Până în acest moment nu au fost comunicate date privind exporturile de porumb și floarea-soarelui din recolta 2021 prin portul Burgas.