Ce îngrăşăminte pot fi folosite într-o livadă?

Fertilizarea unei culturi reprezintă o etapă deosebit de importantă în procesul agricol, indiferent că vorbim de agricultura tradiţională sau cea ecologică. Din acest punct de vedere, fermierii au posibilitatea să aleagă, la ora actuală, dintr-o paletă largă de fertilizanţi.

Despre îngrăşămintele care pot fi folosite într-o livadă citiţi în acest articol.

Gunoi de grajd

Una dintre cele mai folosite metode de fertilizare este gunoiul de grajd. Acesta este un îngrăşământ organic cu acţiune pozitivă complexă asupra tuturor tipurilor de sol din pomicultură.

Efectele cele mai evidente ale aplicării gunoiului în livezi, sporuri de recoltă medii de 35-60%, s-au înregistrat pe solurile cu un conţinut ridicat de argilă, slab aerate, umede şi reci. Cantităţile de gunoi ce trebuie aplicate în livezi cresc odată cu creşterea conţinutului în argila şi a scăderii indicelui de azot.

Gunoi de păsări

Acest îngrăşământ este de 2-4 ori mai bogat în elemente nutritive decât gunoiul provenit de la animale. Gunoiul de păsări se va folosi numai după fermentare (7-8 tone pe hectar) sau compostare (15-20 tone pe hectar), o dată la doi ani. Pe suprafeţele reduse se poate folosi şi ca îngrăşământ suplimentar (1 kg la 10 litri de apă), în timpul vegetaţiei.

Compostul

Resturile vegetale din gospodărie, precum paie, frunze uscate, fân stricat, resturi ale tulpinilor de legume, se pot strânge într-o platformă. Pentru grăbirea fermentării, se udă în perioadele uscate şi se omogenizează la 6-8 săptămâni.

Conţinutul lui în elemente de nutriţie minerală se poate îmbogăţi prin adaosul de cenuşă sau îngrăşăminte minerale. Se administrează ca gunoiul de grajd, dar în doze duble.

Azotat de amoniu

În cadrul livezilor din România, se folosesc şi îngrăşăminte pe bază de azot, aşa cum este azotatul de amoniu.

Acesta are o serie de avantaje, şi anume că azotul este conţinut atât sub formă nitrică, cât şi amoniacală. De asemenea, este solubil şi se mişcă rapid în sol imediat după aplicare.

Pe de altă parte, azotatul de amoniu poate avea şi câteva dezavantaje: prezintă un potenţial ridicat de pierdere prin spălare din sol, în special pe terenurile nisipoase din regiunile umede. De asemenea, acidifiează solul mai puternic decât ureea sau nitrocalcarul.

Uree

Uneori, ureea este folosită ca îngrăşământ pentru livezi, deoarece pe tona de produs aceasta are cel mai ridicat conţinut de azot (417 kg). De asemenea, ureea necesită condiţii mai puţin pretenţioase pentru manipulare şi depozitare.

Totodată, pot fi menţionate şi câteva dezavantaje pentru uree: are pierderi mari prin volatilizarea azotului, de până la 30% atunci când îngrăşământul este aplicat pe suprafaţa solurilor umede şi calde. Mai mult decât atât, speciile sâmburoase prezintă o sensibilitate la uree din cauza conţinutului de buiret din cadrul acesteia.

De asemenea, pomicultorii mai pot folosi şi îngrăşăminte cu fosfor sau potasiu în cadrul livezilor.

Ţinând cont de efectele îngrăşămintelor cu azot asupra acidifierii solului, se recomandă ca pe solurile cu un pH mai mic de 5,5 să se folosească în primul rând ureea şi nitrocalcarul. Pe solurile slab acide şi neutre, în alegerea felului de îngrăşământ cu azot, se va ţine cont de celelalte avantaje şi dezavantaje menţionate mai sus.

Sursă: „Ghid pentru pomi fructiferi”