Ministrul Agriculturii din România, Petre Daea, a anunţat astăzică a trimis o scrisoare către blocul comunitar, împreună cu omologii săi din Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, prin care solicită restricționarea importurilor de produse agricole ucrainene şi prelungirea termenului şi după data de 5 iunie.
Miniştrii Agriculturii din cinci state membre UE – România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia – au cerut într-o scrisoare adresată blocului comunitar să modifice şi să extindă reglementările care restricţionează importul de produse agricole ucrainene, a anunţat recent agenţia poloneză de presă PAP, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Reuters.
Potrivit lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, România a solicitat prelungirea termenului, 5 iunie fiind data la care expiră perioada până la care importurile de cereale din Ucraina sunt suspendate. „Este o solicitare generată de faptul că peste câtva timp intrăm la recoltat, iar o mare cantitate de cereale este încă în magaziile fermierilor. Aceste magazii trebuie eliberate prin valorificarea stocurilor existente în aşa fel încât să avem loc pentru depozitarea noilor recolte. Acesta este raţionamentul pentru care am gândit necesar să se prelungească, pentru că mai sunt două săptămâni de zile şi iată că ajungem la 5 iunie şi trebuie prelungit acest termen”, a declarat ministrul roman al Agriculturii pentru Agerpres.
„Dorim să nu fie afectaţi fermierii”
El a precizat că măsura propusă vine în sprijinul fermierilor români, care nu se vor mai confrunta astfel cu concurenţa produselor din Ucraina pe piaţa autohtonă. „Poziţia României este că doreşte, alături de alte state (…) aflate în proximitatea războiului, să aibă posibilitatea să îşi valorifice cantităţile din stoc pentru a putea face loc producţiilor noii recoltate peste câteva luni de zile.
Dorim să nu fie afectaţi agricultorii prin astfel de măsuri, aceasta este situaţia. Nu vor fi afectaţi în condiţiile în care prelungim. Dorim să nu fie afectaţi fermierii prin prelungirea acestui termen care înseamnă oprirea importului de cereale şi care să nu vină pe piaţă în concurenţă cu produsele noastre”, a transmis Petre Daea.