Fermierii afectați de secetă au ieșit la proteste cu tehnică agricolă pe trasee din mai multe raioane ale R. Moldova, de la sud până în nordul țării, nemulțumiți de ceea ce numesc măsuri parțiale, discriminatorii și întârziate ale autorităților pentru depășirea crizei din agricultură.
Proteste au loc simultan, în aceste momente, în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în raioanele Cahul, Căușeni, Criuleni, Anenii Noi și UTA Găgăuzia.
Fermierii contestă eficiența regulamentului de distribuire a ajutorului de 100 milioane lei și a legii speciale pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă, care va permite un răgaz pentru restructurarea datoriilor, calificându-le drept „ineficiente”.
„Este foarte important ca societatea să cunoască că Legea votată vineri de Parlament, deși anunță suspendarea pe 6 luni a datoriilor, de această lege doar o mică parte din agricultori, cu aproximație 20%, vor avea aceste datorii suspendate. Imediat după expirarea acestui termen și acești agricultori pot fi executați și trimiși în insolvență. Motivul este că în primăvară, când expiră termenul de 6 luni, agricultorul nu va avea bani să achite datoriile”, anunță Forța Fermierilor.
Liderii asociației afirmă că agricultorii au solicitat Parlamentului să adopte măsuri similare celor din România sau alte țări UE care au extins vacanțele fiscale până în octombrie 2025, însă propunerile lor au fost ignorate.
„Forța Fermierilor” a anunțat că „mai mulți agricultori din toată țara vor protesta în regiuni”, fără alte precizări. În ajun, liderul asociației, Alexandru Bădărău, a declarat că proteste vor avea loc în raioanele Cahul și Cantemir, și nu a exclus ca acestea să fie organizate și la Chișinău. Însă, video-uri postate pe rețele de socializare arată că protestele s-au extins și în alte raioane, cum ar fi Căușeni, Anenii Noi, Fălești și Drochia, dar și în autonomia găgăuză. Reprezentanții asociației afirmă că protestele vor crește în intensitate în zilele următoare.