Home » Noutăţi. Новости » Guvernul va căuta bani pentru lichidarea restanţelor către agricultori
Guvernul va căuta bani pentru lichidarea restanţelor către agricultori

Guvernul va căuta bani pentru lichidarea restanţelor către agricultori

Pe parcursul acestei săptămâni sau cel târziu până la 30 octombrie, nu vor mai exista datorii la subvenţiile pe care producătorii agricoli din Republica Moldova urmau să le primească în anul 2014. Această promisiune vine din partea premierului Valeriu Streleţ, care s-a întâlnit, luni, 19 octombrie, cu reprezentanţi ai Asociaţiei Producătorilor Agricoli.

Reprezentanţii agricultorilor s-au întâlnit cu premierul la solicitarea acestuia, după ce vineri, Alexandru Slusari, preşedintele UniAgroProtect, a anunţat că fermierii vor relua protestele.

„Apreciez cu recunoştinţă atitudinea producătorilor agricoli, care conştientizează situaţia destul de dificilă pe care o avem în ţară”, a menţionat Valeriu Streleţ. Premierul a mai spus că, în cadrul întâlnirii cu agricultorii, au fost trecute în revistă problemele cu care aceştia se confruntă, axându-se în mod prioritar pe achitarea restanţelor la subvenţii şi identificarea unei soluţii pentru compensarea pierderilor suportate de producătorii de fructe.

Suma restantă faţă de producătorii constituie, în prezent, în jur de 23 milioane de lei.

Premierul a dat asigurări că guvernul va identifica bani pentru lichidarea restanţelor pentru pomicultorii care au fost afectaţi de embargourile impuse anul trecut de Federaţia Rusă. În acest scop, sunt necesare 45 milioane de lei.