Recolta de grâu de toamnă în China ar putea fi ”cea mai proastă din istorie”, a declarat ministrul chinez al Agriculturii și Afacerilor Rurale, Tang Renjian, provocând temeri semnificative în legătură cu stocul de cereale al celui mai mare consumator de grâu din lume.
Ministrul Agriculturii a declarat reporterilor, cu ocazia sesiunii parlamentare anuale a țării, că semănăturile pe a aproximativ o treime din suprafața normală de plantare a grâului a fost amânată anul trecut din cauza ploilor neobișnuit de abundente.
”Un studiu pe tema culturilor de grâu, realizat înainte de începutul iernii, a indicat o scădere de peste 20 de puncte procentuale a culturilor de clasa întâi și a doua. Recent am efectuat un sondaj în rândul populației locale și mulți experți și tehnicieni agricoli au spus că starea culturii din acest an ar putea fi cea mai proastă din istorie. Producția de cereale din acest an se confruntă, într-adevăr, cu dificultăți uriașe”, a afirmat oficialul chinez.
Comentariile ministrului subliniază temerile legate de aprovizionarea cu cereale a Chinei într-un moment în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei (cumulat, cele două țări realizează aproximativ 29% din exporturile mondiale de grâu) a perturbat oferta, astfel că prețul grâului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.
Cu toate acestea, Tang este încrezător că recolta de cereale de vară a Chinei va fi una abundentă, datorită sprijinului politic și tehnologic puternic și îmbunătățirii condițiilor pentru cereale. În orice caz, ca urmare a crizei ucrainene, prețurile grâului au crescut la niveluri record în China săptămâna aceasta din cauza preocupărilor legate de aprovizionarea internă.
Afirmațiile lui Tang vin în contextul în care Beijingul s-a concentrat asupra securității alimentare, o prioritate de lungă durată a conducerii centrale a Chinei, care a devenit din tot mai proeminent de când a început pandemia de coronavirus la începutul anului 2020.
Un raport al autorității de planificare din China, prezentat sesiunii parlamentului, indica faptul că oferta de cereale a rămas limitată, în ciuda recoltelor bune succesive din ultimii ani.
Pentru a rezolva problema, Comisia Națională pentru Dezvoltare și Reformă (NDRC) raportează că Beijingul se va asigura că suprafața alocată anul acesta pentru cereale rămâne peste 117,33 milioane de hectare (289,93 milioane de acri).
De asemenea, China va crește producția de boabe de soia și alte semințe oleaginoase, a indicat NDRC, reafirmând prioritățile cheie de politică pentru sectorul agricol. Totodată, Beijingul vrea să impulsioneze creșterea producției de porumb, au afirmat oficialii chinezi.
Importurile de porumb ale Chinei au ajuns la niveluri record anul trecut, pe fondul scumpirii pe piața internă și a scăderii stocurilor. China va garanta echilibrul dintre cerere și ofertă pentru cereale, ulei de gătit, bumbac, zahăr și îngrășăminte prin utilizarea eficientă a rezervelor și importurilor, a afirmat NDRC.
Pentru anul în curs, China va putea să aloce 41,639 miliarde de yuani (6,59 mlrd de dolari) în subvenții pentru primele de asigurări agricole, în creștere cu 30,8% față de anul precedent, a anunțat Ministerul de Finanțe.
La începutul sesiunii parlamentare, premierul chinez Li Keqiang a confirmat, de asemenea, că Beijingul va asigura aprovizionarea cu produse agricole cheie, inclusiv cereale, în acest an.
”China va opri orice încercare de folosire a terenurilor agricole pentru alte scopuri în afară de agricultură și în mod particular se vor concentra pe producția de grâu. Totodată, se va revitaliza industria semințelor într-un ritm accelerat”, a spus Li, într-un raport despre activitatea guvernului.
Premierul chinez a adăugat că Beijingul va asigura o mai bună reglementare a creșterii porcilor și se vor lua măsuri pentru asigura producției și aprovizionării cu bovine, păsări, produse acvatice și legume.
Efectivele uriașe de porci ale țării au fost decimate de pesta porcină africană, lucru care a împins prețurile cărnii de porc la niveluri record și a crescut, de asemenea, prețurile de consum.
Însă, China și-a restabilit rapid populația de porci la niveluri normale, dar stabilizarea producției și a prețurilor a devenit unul dintre principalele obiective ale guvernului de la Beijing.