Home » Eveniment. События » O nouă ţintă de mediu a CE: reducerea cu 55% a emisiilor până în 2030!
O nouă ţintă de mediu a CE: reducerea cu 55% a emisiilor până în 2030!

O nouă ţintă de mediu a CE: reducerea cu 55% a emisiilor până în 2030!

Distribuie articolul:

Comisia Europeană a prezentat un nou plan de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puţin 55% până în anul 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

Obiectivul de 55% se bazează pe o evaluare a impactului care, susţin autorităţile legislative de la Bruxelles, arată că ţinta este „realistă şi fezabilă”. Noile măsuri pe care Comisia le are în vedere implică o modificare a legii europene climatice propuse pentru a include noul obiectiv pentru 2030, care ar fi considerat o „piatră de temelie” către obiectivul de neutralitate climatică din 2050. Consiliul European şi Parlamentul European vor fi invitaţi să confirme acest obiectiv de 55% ca fiind contribuţia UE în cadrul Acordului de la Paris.

Comisia va prezenta propuneri legislative până în iunie 2021 pentru punerea în aplicare a noului obiectiv. Aceste propuneri vor include: revizuirea sistemului comercial al UE; adaptarea unui regulament de „partajare a eforturilor” şi a unui cadru pentru emisiile rezultate prin exploatarea terenurilor; consolidarea politicilor privind eficienţa energetică şi energia regenerabilă; şi consolidarea standardelor de CO2.

Referindu-se la acest subiect, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a declarat: „Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a respecta promisiunea pe care am făcut-o europenilor: să facem din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic din lume, până în 2050. Cu noul obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puţin 55% până în 2030, vom deschide calea către o planetă mai curată şi o recuperare ecologică”.

Europa şi-a propus să iasă mai puternică din pandemia de coronavirus, investind într-o economie circulară eficientă din punct de vedere al resurselor, promovând totodată inovaţia în tehnologia curată şi creând locuri de muncă ecologice. Odată cu toate acestea, comisia a adoptat şi o evaluare a planurilor naţionale de energie şi climă ale statelor membre pentru perioada 2021-2030.

Potrivit comisiei, această evaluare arată că UE este, în general, pe drumul cel bun pentru a depăşi obiectivul actual de reducere a emisiilor în 2030 de cel puţin 40%, din cauza dezvoltărilor în materie de energie regenerabilă. Sistemele de energie regenerabilă vor fi extinse ca parte a noului obiectiv pentru 2030, iar acest lucru va face obiectul unor consultări suplimentare înainte de iunie 2021. Comisia a adoptat, de asemenea, reguli pentru un nou mecanism de finanţare a energiei regenerabile, cu scopul de a „face mai uşor pentru statele membre să lucreze împreună pentru a finanţa şi implementa energie regenerabilă”.

Distribuie articolul: