Home » Noutăţi. Новости » O realitate tristă: agricultorii rămân fără subvenţii
O realitate tristă: agricultorii rămân fără subvenţii
Sursă foto: www.economica.net

O realitate tristă: agricultorii rămân fără subvenţii

Peste câteva ore, vom asculta, cu toţii, mesajul de felicitare al diferiţilor conducători din Republica Moldova cu ocazia Revelionului. Vom auzi cuvinte de laudă despre ceea ce s-a făcut în 2015, despre planuri măreţe înscrise în listă pentru următorul an.

Printre multele “realizări” ale actualei conduceri a ţării, nu se va vorbi despre subvenţiile acordate agricultorilor în 2015. Pentru că, până la urmă, acestea nu au mai fost acordate, aşa cum s-a promis pe la mijlocul toamnei, atunci când Republica Moldova avea încă un prim-ministru şi un guvern.

Astfel, peste 4 mii de fermieri din Republica Moldova vor intra în 2016 cu nişte promisiuni despre subvenţiile promise de stat, care nu au mai fost respectate. Aceste datorii se ridică la aproxoimativ 500 de milioane de lei. Astfel, agricultorii sunt lăsaţi faţă în faţă cu dificultăţile cu care se vor confrunta atunci când vor trebui să ramburseze credite, să plătească impozite, să se răsplătească cu furnizorii resurselor necesare pentru producţia agricolă.

O sursă apropiată Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare a menţionat, pentru Infotag, că aceste datorii “vor fi incluse în suma fondului de subvenţionare a producătorilor” şi că există “o probabilitate foarte înaltă că în anul 2016, aproape tot fondul de subvenţionare va fi alocat pentru achitarea datoriilor anului 2015”.

Potrivit aceleiaşi surse, aşa şi nu a fost modificată legislaţia fiscală în privinţa scutirii agricultorilor de plata impozitului pe venit.

„Nici nu s-a examinat măcar cu titlu de alternativă varianta introducerii impozitului unic? Nu a fost aprobată legea cu privire la creditare facilă a sectorului agrar. Producătorii de carne rămân cu TVA 20%, majorat începând cu anul 2015. De asemenea, cheltuielile fermierilor s-au majorat în medie cu 30-40% din cauza majorării tarifelor la resursele energetice”, a spus sursa.

Această informaţie a fost confirmată şi de preşedintele Uniunii asociaţiei agricultorilor UniAgroProtect, Alexandru Slusari, care afirmă că deplina responsabilitate pentru această situaţie o poartă actuala guvernare şi fermierii nu o vor ierta.

Iată aşa trăim noi în Republica Moldova, în secolul XXI: jocuri politice cu sens înţeles doar de cei care le “dirijează”, promisiuni făcute de dragul promisiunilor, agricultori “observaţi” de autorităţi doar la alegeri sau atunci când aceştia anunţă proteste, reproşându-li-se că nu dau dovadă de înţelegere, mesaje de felicitare care nu mai au nicio credibilitate pentru majoritatea destinatarilor, speranţe pentru ceva mai bun care pot deveni realitate mai ales atunci când nu-şi bagă nasul “conducătorii” pe care îi “admirăm” la tv…

Tatiana Roşca-Robu