Home » Analitica. Аналитика » Preţul grâului a început să scadă graţie îmbunătăţirii estimărilor USDA privind stocurile mondiale
Preţul grâului a început să scadă graţie îmbunătăţirii estimărilor USDA privind stocurile mondiale

Preţul grâului a început să scadă graţie îmbunătăţirii estimărilor USDA privind stocurile mondiale

Distribuie articolul:

Cotaţiile la grâu au continuat să scadă miercuri, după ce un important raport al Departamentului american al Agriculturii a arătat că stocurile mondiale vor creşte, graţie unei recolte peste aşteptări în Australia, ceea ce va ajuta la reducerea impactului creat de războiul din Ucraina, transmite Bloomberg.

USDA şi-a îmbunătăţit miercuri estimările privind situaţia stocurilor mondiale de grâu la finalul sezonului agricol 2021-2022 până la 281,5 milioane de tone, de la 278,2 milioane de tone cât estima luna trecută. Conform noilor estimări, Australia va înregistra o recoltă record de grâu în acest sezon, iar exporturile robuste ale Indiei vor continua graţie unor rezerve consistente şi preţurilor mari de pe piaţa mondială.

În acest context, cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au scăzut miercuri cu 7,7% până la 11,09 dolari per bushel, continuând căderea de 6,6% înregistrată în ziua de marţi. Cu toate acestea, preţurile sunt în continuare cu 50% mai mari faţă de nivelul la care erau la începutul anului.

Traderii urmăresc modul cum evoluează războiul din Ucraina şi încearcă să calculeze care va fi impactul asupra însămânţărilor, recoltării şi livrărilor de cereale şi ulei de floarea soarelui. Chiar dacă Ucraina şi Rusia poartă negocieri, cel mai probabil luptele şi sancţiunile vor afecta producţia şi livrările timp de mai mulţi ani.

USDA şi-a redus miercuri estimările cu privire la exporturile de cereale din bazinul Mării Negre, în cazul Ucrainei noile prognoze fiind reduse cu patru milioane de tone până la 20 de milioane de tone iar în cazul Rusiei fiind reduse cu trei milioane de tone până la 32 milioane de tone. Însă aceste prognoze au fost publicate la doar două săptămâni după invazia Rusiei.

Noile cifre „par să reflecte problemele din regiunea Mării Negre dar este greu ca în momentul actual să faci prognoze cu privire la livrările viitoare de cereale”, spune Terry Reilly, analist la Futures International LLC.

O altă întrebare este dacă ţările producătoare au capacitatea de a acoperi golul lăsat de diminuarea livrărilor din bazinul Mării Negre. În emisfera nordică grâul de toamnă a fost deja însămânţat şi situaţia nu mai poate fi modificată.

În paralel, cotaţiile la porumb şi soia boabe sunt la cel mai ridicat nivel de după 2012 iar preţurile la uleiurile de gătit sunt aproape de maximele istorice, toate aceste evoluţii indicând o şi mai mare inflaţie globală provocată de preţurile la alimente şi mai multe cheltuieli guvernamentale pentru a diminua impactul asupra persoanelor defavorizate.

Distribuie articolul: