Home » Noutăţi. Новости » Rusia reintroduce embargoul la fructele și legumele din Moldova
Rusia reintroduce embargoul la fructele și legumele din Moldova

Rusia reintroduce embargoul la fructele și legumele din Moldova

Rosselhoznadzor a decis să reintroducă embargoul la fructele și legumele moldovenești, impus în august 2022 sub pretextul că au fost depistate ”obiecte de carantină” – insecte dăunătoare precum molia orientală, musca orientală a fructelor sau putregaiul maro.

„Rosselhoznadzor este nevoit, din 4 decembrie 2023, să revină la restricțiile introduse în 2022 la importul de produse reglementate din R. Moldova în Rusia. Motivul interzicerii este detectarea sistematică a obiectelor de carantină în legume și fructe care pot cauza daune de mai multe miliarde de dolari producției agricole rusești, precum și lipsa de răspuns din partea agenției competente din R. Moldova la notele Rosselhoznadzor privind fiecare dintre încălcări și neasumarea măsurilor eficiente de prevenire a aprovizionării cu produse contaminate” precizează Rosselhoznadzor.

De menționat că, pe 15 august 2022, Federația Rusă a impus embargouri produselor vegetale din 31 de raioane ale R. Moldova, din unitatea teritorial-administrativă „Găgăuzia”, din municipiile Chișinău și Bălți.

Ulterior, Moscova a venit cu explicații suplimentare cu privire la decizia adoptate. Reprezentanții Ministerului rus de Externe au negat faptul că embargoul impus ar fi o decizie politică, solicitând Chișinăului „să nu caute pisica neagră în camera întunecată, mai ales dacă aceasta nu este acolo”.

Rosselhoznadzor a ridicat interdicțiile pentru o serie de companii afiliate cu oligarhul fugar Ilan Șor. Atunci, autoritatea rusă a recunoscut că măsurile sunt motivate politic.

„La baza reluării exportului a stat analiza produselor livrate pe teritoriul Rusiei de către companiile moldovenești, asupra cărora anterior au fost scoase interdicțiile temporare. De asemenea, au fost luate în considerare rezultatele consultărilor cu reprezentanții partidului Șor și a președintelui Comitetului pe Afaceri Internaționale a Dumei de Stat din Federația Rusă, Leonid Sluțki” au precizat atunci cei de la Rosselhoznadzor.

În același timp, cei de la Serviciul de control fitosanitar au recunoscut că produsele moldovenești pot fi de înaltă calitate și sigure, care corespund în totalitate standardelor Uniunii Euroasiatice.