Home » Noutăţi. Новости » Săptămâna viitoare ar putea fi aprobat regulamentul privind acordarea compensaţiilor pentru culturile de grupa a II-a
Săptămâna viitoare ar putea fi aprobat regulamentul privind acordarea compensaţiilor pentru culturile de grupa a II-a

Săptămâna viitoare ar putea fi aprobat regulamentul privind acordarea compensaţiilor pentru culturile de grupa a II-a

Distribuie articolul:

Regulamentul cu privire la acordarea compensaţiilor pentru culturile agricole de grupa a doua, care au fost afectate de grindină şi secetă, ar putea fi aprobat săptămâna viitoare de către Guvern.

Acest lucru a fost declarat la postul de televiziune „Publika TV” de Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

„Va fi aprobat regulamentul pentru acoperirea parţială a pierderilor din mijloacele financiare oferite de Federaţia Rusă. Este vorba despre cele 275 de milioane. Banii sunt deja ajunşi în ţară, sunt pe contul Ministerului Finanţelor şi urmează să fie transferaţi în contul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură”, a spus Ion Perju.

Până acum, pentru prima grupă de culturi agricole, statul le-a achitat agricultorilor, în cadrul primului apel încheiat în septembrie, peste 290 de milioane de lei. În prezent, reprezentanţii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură analizează dosarele depuse în cadrul celui de-al doilea apel, care s-a desfăşurat în perioada 2 – 16 noiembrie, fiind recepţionate 180 de cereri.

Distribuie articolul: