Home » Noutăţi. Новости » Se aşteaptă o scădere a producţiei de soia în Argentina
Se aşteaptă o scădere a producţiei de soia în Argentina

Se aşteaptă o scădere a producţiei de soia în Argentina

Prognozele Serviciului Extern al Departamentului American al Agriculturii (FAS) indică o scădere a producţiei de soia pe teritoriul Argentinei, în sezonul 2017/2018, din cauza randamentelor mai mici, chiar dacă s-a înregistrat o creştere a suprafeţelor însămânţate.

Potrivit unui raport FAS, piaţa argentiniană va fi influenţată de reducerea treptată a taxelor la export, începând cu ianuarie 2018. Astfel, pentru perioada de comercializare 2017-2018 este aşteptată o creştere a stocurilor de soia.

Suprafaţa totală alocată culturii de soia este estimată la 19,3 milioane de hectare, o creştere cu 100.000 de hectare faţă de sezonul precedent, în special datorită extinderii suprafeţelor la a doua cultură. Pe de altă parte, prima etapă a însămânţărilor a înregistrat o scădere comparativ cu anul trecut, în favoarea porumbului şi a florii-soarelui.

În aceste condiţii, se aşteaptă o producţie de 54 milioane de tone cu un randament mediu la hectar de 2,8 tone, inferior producţiei de 2,96 tone pe hectar înregistrate în sezonul 2016-2017.

Conform noului plan de reducere a impozitelor, începând din ianuarie 2018, taxa de export pentru soia va fi redusă cu 0,5 puncte procentuale în fiecare lună până în decembrie 2019. Până la sfârşitul anului 2019, taxele de export pentru soia şi produsele din soia vor fi de 18% şi, respectiv, 15%.

Analiştii locali prevăd o creştere a stocurilor de soia în sezonul 2016-2017, deoarece producătorii vor dori să păstreze o parte din recolta din acest an, în aşteptarea reducerii taxei pentru export. Această depozitare este, de asemenea, încurajată de băncile locale, care oferă linii de credit cu dobândă de 1% (în dolari) producătorilor care îşi păstrează producţia”, se arată în raportul FAS.

Producţia de soia sub formă de boabe în sezonul 2017-2018 este estimată la 44,4 milioane tone, cu circa 8 procente peste recolta precedentă. Majoritatea (aproximativ 75%) este destinată procesării pentru obţinerea de ulei şi făină, urmând ca în mare parte să fie exportată. Doar circa 2,9 milioane de tone vor rămâne în ţară pentru a satisface consumul intern.

Pe de altă parte, cererea pentru şrot de soia este prognozată să se accentueze datorită cererii tot mai mare venite dinspre sectorul creşterii bovinelor şi al porcinelor. Se crede că se va ajunge la un consum intern de 2,9 milioane tone. În schimb, exporturile de soia pentru perioada 2017-2018 ar urma să atingă nivelul de 9,5 milioane tone, ceea ce reprezintă o creştere de 6 procente faţă de anul trecut. Aproape 90 la sută din exporturi vor fi expediate în China. Alte pieţe importante includ Egiptul, Chile, Cuba, Statele Unite şi Venezuela.

Sursă: Agroinfo.ro