Home » Analitica. Аналитика » Situația din viticultură și vinificație discutată la ședința Consiliului filierei de produse
Situația din viticultură și vinificație discutată la ședința Consiliului filierei de produse

Situația din viticultură și vinificație discutată la ședința Consiliului filierei de produse

Distribuie articolul:

Viticultori, vinificatori și reprezentanți ai autorităților publice centrale au participat marți, 21 iulie 2020, la ședința Consiliului pe filiera de produse ”Struguri, vin, produse pe bază de vin şi produse procesate”, organizată în format on-line. Scopul a fost de a discuta despre situația în sector și consecințele pandemiei COVID-19.

Pe ordinea de zi au fost incluse subiecte ce vizează echilibrul cererii și ofertei pentru producţia vinicolă, precum și problema stocurilor excedentare de vinuri în pragul recoltei 2020;  pronosticul  recoltei globale de struguri pentru vin în anul 2020 și cheltuielile de producere a materiei prime vinicole şi  abordările referitor la preţurile de referinţă pentru achiziţionarea acesteia.

În urma discuțiile, membrii consiliului au constatat că urmare a consecinţelor pandemiei COVID-19, în primele şase luni ale anului curent, exportul de vin în expresie naturală a diminuat cu peste 3,0%, iar în valoare cu cca 4,0%.  O micşorare mai semnificativă (cu 6,3% şi respectiv 11,5%) s-a înregistrat la exportul vinului în vrac.  Preţurile la vinul în vrac pe piaţa mondială au fost descreştere comparativ cu perioada similară din anul precedent. De asemenea, stocurile de vin la unităţile vinicole din  ţară sunt mari (estimativ  cca 20,7 mil dal), la nivelul anului 2019 şi acestea vor influenţa atât preţurile de comercializare a vinului în vrac, cât şi preţurile de achiziţie a strugurilor în anul 2020, destinați procesării.

Totodată, recoltă globală de struguri în anul curent, din cauza secetei severe îndelungate şi înghețurilor târziii de primăvară, în ansamblu pe ţară şi în gospodăriile producţie-marfă, se estimează a fi mai mică cu  circa  10-20% comparativ cu anul trecut, fiind prognozate circa 580 mii tone şi respectiv, 350 mii tone (față de cca 660 mii tone şi peste 380 mii tone – în anul 2019).

În același context, oferta de struguri pentru procesare, în anul 2020,  se estimează la nivel de peste 260 mii tone, inclusiv materie primă proprie a unităților vinicole – cca 80 mii tone.  Cantitatea de struguri ce urmează a fi achiziţionată de la producătorii viticoli  se ridică la cca 180 mii tone, inclusiv de soiuri europene pentru vin – peste 160 mii tone şi de tip „Isabella” – cca 17,5 mii tone.

Potrivit informațiilor prezentate, în cadrul ședinței, cheltuielile de îngrijire a plantaţiilor viticole, urmare efectuării a unor lucrări suplimentare pentru diminuarea influenţei negative a secetei, sunt mai mari decât în anul 2019 (cu până la 10%) şi în viile cu soiuri europene pentru vin variază de la 35 mii la 50 mii lei per hectar.  Astfel, preţul de cost a unui kg de struguri de soiuri europene, raportat la o recoltă de struguri de 7- 8 t/ha, va constitui  în plantațiile mai vechi cca 4,5-4,75 lei, în cele mai noi – 5,0-5,25 lei, iar de soiuri de tip „Isabella”  – 2,5 – 2,75 lei.

Membrii Consiliului au luat act de evoluţia exportului de vinuri, stocurilor de vinuri şi pronosticul recoltei de struguri de soiuri pentru vin în anul 2020 și au decis să recomande viticultorilor și vinificatorilor ca preţurile orientative (de referinţă) de achiziţionare a strugurilor pentru vin, în anul 2020, să fie, cel puţin, de 4,5 lei/kg – pentru soiurile europene  şi de 2,5 lei/kg – la cele  de tip „Isabella”. De asemenea, vor propune ca preţurile de achiziţie a strugurilor, destinaţi fabricării vinurilor materie primă pentru distilare, din soiuri europene pentru vin, să fie cu cel mult 25-30% mai joase decât cele de referinţă pentru vinuri.

Cu referire la preț, mebrii Consiliului vor recomanda unităților vinicole să țină cont de prețurile de referință, aprobate de către Consiliul pe produs al filierei vitivinicole, la negocierea preţurilor concrete cu  producătorii de struguri, ca achiziționarea strugurilor să fie efectuată în baza unor contracte, încheiate în prealabil (până la începerea companiei de recoltare), cu prevederi clare și relevante pentru ambele părți (viticultor/vinificator), privind condițiile de calitate și termenii de recoltare al strugurilor, prețul strugurilor și termenii de achitare a costului acestora.

Totodată, cei prezenți la ședință au considerat oportună majorarea preţurilor de referinţă (cu 10-30%), urmare a negocierilor dintre viticultori și vinificatori, pentru strugurii: destinați producerii vinurilor cu indicaţii geografice;  din soiuri deficitare, autohtone și cu aromă de tămâie;  cu conținutul de zahăr – cel solicitat de către vinificatori.

Notă: La ședința Consiliului au fost prezenți doisprezece membri reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Economiei și Infrastructurii și Consiliului Concurenței, specialiști din sectorul vitivinicol și vinificatori.

Distribuie articolul: