Ucraina a reluat exporturile de cereale, iar pe piețele internaționale deja se înregistrează o scădere a prețurilor, a anunţat duminică firma de consultanţă în agricultură APK-Inform, transmite agenția Reuters.
Potrivit APK-Inform, traderii au făcut primele livrări de porumb ucrainean către Europa cu trenul, deoarece porturile Ucrainei la Marea Neagră sunt blocate forțele armate ruseşti.
„Primele loturi de mii de tone de porumb au fost deja exportate pe la graniţa terestră din Vestul Ucrainei. Dificultăţile logistice persistă, oferta încă prevalează asupra cererii, dar preţurile încep să scadă”, se arată în raportul firmei de consultanță.
Aceasta a informat că porumbul ucrainean a fost livrat la locul de destinaţie cu 250 – 265 de dolari pe tonă, pentru cumpărătorii din Polonia şi statele baltice, și cu 275 de dolari pe tonă, pentru cumpărătorii din Slovacia.
Conform autorităţilor ucrainene din domeniul transporturilor, către Europa ar putea fi exportate cu trenurile circa 600.000 tone de cereale lunar. Înainte de război, Ucraina exporta lunar peste cinci milioane tone de cereal, dar navele ruseşti nu permit navelor de tip cargo să părăsească porturile ucrainene, unde se află blocate aproximativ 100 de vase sub pavilion străin.
Săptămâna trecută, APK-Inform estima că exporturile de cereale ale Ucrainei ar putea totaliza 44 milioane de tone în perioada iulie 2021-iunie 2022.
Reamintim că Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% la uleiul de floarea soarelui şi seminţe oleaginoase.