Promisiunile de mașini și utilaje agricole la prețuri mai mici decât cele de piață au indus în eroare zeci de cumpărători, care au rămas fără aproape șase milioane de lei într-o schemă de escrocherie. Trei bărbați au fost reținuți, fiind suspectați că au pus la cale întreaga operațiune.
Conform unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în total, 31 de persoane au fost prejudiciate, iar valoarea estimată a prejudiciului se ridică la 5,8 milioane de lei.
Potrivit Procuraturii, s-a stabilit că, în perioada 2025–2026, mai multe persoane, ar fi creat și condus în Moldova activitatea mai multor companii, pe care le-ar fi folosit pentru inducerea în eroare a potențialilor cumpărători.
„Investigațiile au arătat că suspecții publicau pe diverse platforme online anunțuri privind vânzarea automobilelor și a tehnicii agricole la prețuri semnificativ mai mici decât cele de pe piață, pentru a atrage un număr cât mai mare de clienți. Pentru a crea aparența unei activități legale, aceștia invitau potențialii cumpărători la oficii din municipiul Chișinău, unde erau semnate contracte fictive de prestări servicii, intermediere sau import”, comunică PCCOCS.
Ulterior, victimele transferau sume importante de bani în conturile companiilor controlate de suspecți, însă bunurile promise nu mai erau livrate, iar obligațiile contractuale nu erau respectate.
După încasarea banilor, membrii grupării invocau diverse motive pentru a amâna livrarea, precum dificultăți vamale, probleme logistice sau necesitatea efectuării unor plăți suplimentare. În cele din urmă, aceștia întrerupeau orice comunicare cu clienții.
Cei trei complici sunt învinuiți de escrocherie și au fost plasați în arest preventive pe perioada derulării anchetei.
agricol.md