Ministerul francez al Agriculturii și-a redus încă o dată, estimările privind recolta de grâu moale din acest an, care ar urma să fie cu 27% mai mică decât cea de anul trecut și totodată una dintre cele mai slabe recolte din ultimii 40 de ani ale celui mai mare producător de cereale din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Vremea umedă înregistrată de Franța încă din toamna anului trecut a întârziat însămânțările, a afectat dezvoltarea plantelor și a favorizat dezvoltarea bolilor plantelor, ceea ce i-a făcut pe observatori să își reducă, în repetate rânduri, prognozele privind recoltele de cereale.
Conform celor mai recente estimări, Ministerul Agriculturii de la Paris mizează în 2024 pe o recoltă de grâu moale de 25,78 milioane tone, în scădere față de prognoza de luna trecută, de 26,32 milioane tone, și totodată cel mai redus volum înregistrat după 1986.
Estimările oficiale sunt acum în linie cu cele ale analiștilor francezi, care se așteaptă la o recoltă de grâu cuprinsă între 25 și 26 milioane de tone.
La orz, Ministerul francez al Agriculturii și-a redus estimările privind recolta din acest an până la 10,05 milioane de tone, de la 10,40 milioane de tone cât estima luna trecută, și cu 18% sub recolta de anul trecut.
În schimb, Ministerul Agriculturii de la Paris și-a îmbunătățit estimările referitoare la producția de porumb din acest an, cultură la care campania de recoltare este în derulare, până la 14,39 milioane de tone, de la 14,01 milioane de tone cât estima luna trecută. Ar fi vorba de o recoltă cu 11% mai mare decât cea de anul trecut, în contextul în care fermierii francezi s-au îndreptat spre porumb, o cultură de primăvară, în condițiile în care excesul de umiditate de pe câmp i-a obligat pe fermieri să amâne însămânțările sau să însămânțeze o nouă cultură.
În ceea ce privește sfecla de zahăr, la prima sa estimare privind producția realizată în acest an, Ministerul francez al Agriculturii mizează pe o producție de 34,38 milioane de tone, în creștere cu 8,4% față de cea de 31,73 milioane de tone înregistrată în 2023.
De asemenea, producția de rapiță din acest an este estimată la 3,95 milioane de tone, ușor peste estimarea de 3,94 milioane de tone făcută luna trecută dar cu aproape 8% sub cea de anul trecut.