Acționarii Purcari vor să vândă 49% din acțiunile grupului

Purcari Wineries Plc, producător de vin de top din Europa Centrală și de Est (ECE), a anunțat intenția de a demara o Ofertă Publică Inițială pentru cel mult 49% din acțiunile existente, urmând ulterior să se listeze pe Bursa de Valori București (BVB), au comunicat pentru FineWine surse din cadrul companiei. 

purcari1

În prezent, acționarii Purcari Wineries Plc sunt fondul Horizon Capital (63.5%), Corporația Financiară Internațională (6,4%), Victor Bostan (30%). Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie și patru platforme de producție în România și Moldova (Purcari, Ceptura, Bostavan, Bardar).

Purcari intenționează să solicite admiterea acțiunilor sale la tranzacționare în Categoria Acțiuni Internaționale, pe Piața Spot Reglementată administrată de Bursa de Valori București („BVB”), în urma încheierii cu succes a ofertei. Oferta va consta dintr-un număr de până la 9.800.000 de acțiuni oferite existente, reprezentând până la 49% din numărul total de acțiuni existente ale Societății. Societatea nu își va majora capitalul social în cadrul ofertei publice și nu va primi niciun fel de fonduri rezultate din Ofertă.

Victor Bostan, fondator și director general al Purcari, a declarat:

“Viziunea noastră este să devenim liderul incontestabil pe piața vinului în Europa Centrală și de Est, desfâtând consumatorii noștri cu vinuri excelente și oferindu-le o valoare superioară pentru prețul plătit”.

Lenna Koszarny, partener fondator și director general al Horizon Capital, a declarat: „Oferta este o oportunitate pentru Horizon Capital de a monetiza o parte din această investiție, spre încântarea investitorilor fondului nostru, menținând în același timp o participație importantă în companie, pentru a profita de creșterea viitoare”.

Sursă: finewine.md

About Eduard Robu

Check Also

Zeci de victime căzute într-o capcană de escrocherie: li s-a promis tehnică agricolă de peste hotare, dar au dispărut cu tot cu avansurile de mii de euro

Mai mulți moldoveni au căzut victime ale unor escroci care le-ar fi promis vânzarea unor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *