Home » Noutăţi. Новости » Camionagiii polonezi au blocat un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Mii de tiruri blocate, doi șoferi ucraineni au murit de frig
Camionagiii polonezi au blocat un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Mii de tiruri blocate, doi șoferi ucraineni au murit de frig

Camionagiii polonezi au blocat un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Mii de tiruri blocate, doi șoferi ucraineni au murit de frig

Transportatorii polonezi care protestează de la începutul lui noiembrie împotriva unei „concurențe neloiale” din partea transportatorilor ucraineni au blocat joi un al patrulea punct de trecere a frontierei cu Ucraina, informează agențiile France-Presse și Hotnews.

Blocajul se întinde acum până la punctul de trecere de la Medyka (sud), negocierile dintre Varșovia și Kiev neducând la vreo soluție.

La Medyka, transportatorilor polonezi li s-au raliat agricultorii polonezi, care afirmă că au de suferit de pe urma scăderii prețurilor la produsele lor cauzată de importurile de cereale ucrainene la începutul anului.

„Începem astăzi o manifestație de avertisment de trei zile împotriva a ceea ce se întâmplă în agricultură și transporturi”, a declarat Roman Kondrow, liderul manifestației agricultorilor la Medyka.

Agricultorii au cerut subvenții și împrumuturi la dobânzi mici și au avertizat că vor bloca punctul de trecere de la Medyka timp de mai multe ore pe zi, înainte de a declanșa o blocadă la scară mare, luni.

„Susținem sectorul nostru național de transport polonez și ne susținem reciproc”, a adăugat Kondrow.

Transportatorii au organizat blocade pentru a protesta împotriva relaxării regulilor de acces ale Uniunii Europene pentru companiile ucrainene, ceea ce, potrivit transportatorilor și agricultorilor polonezi, a dus la o scădere a veniturilor lor.

Organizatorii protestului lasă să treacă traficul de pasageri, precum și transportul de ajutor umanitar și militar. Mii de camioane stau blocate, pe o vreme geroasă, la frontiera dintre Polonia și Ucraina

Ministerele polonez și ucrainean pentru Infrastructură, precum și reprezentanți ai Uniunii Europene au discutat de mai multe ori pentru a soluționa criza, însă până acum nu s-a ajuns la niciun acord.

Potrivit agenției de presă poloneze PAP, „circa o mie” de camioane stau în prezent la coadă pentru a trece frontiera pe la punctul de control de la Korczowa, comparativ cu 750 la Dorohusk și 620 de vehicule la punctul de trecere de la Hrebenne.

Miercuri, transportatorii polonezi au declarat că autoritățile locale au autorizat prelungirea cu alte două luni a blocării traficului la Dorohusk, prevăzut inițial până pe 3 decembrie. Într-un comunicat comun, adresat miniștrilor lor pentru Transporturi și Comisiei Europene, președinții asociațiilor de transportatori cehă, ungară, lituaniană, poloneză și slovacă au cerut săptămâna trecută ca transportatorilor ucraineni să li se ceară din nou permise de intrare în UE.

UE a renunțat la acest sistem în urma declanșării invaziei ruse în februarie 2022. La rândul său, Ucraina a declarat joi că dorește ca drumurile sale de export via Polonia să fie deblocate înainte de a purta negocieri cu Varșovia și Comisia Europeană pentru a pune capăt protestelor transportatorilor polonezi, potrivit Reuters.

Doi șoferi ucraineni au murit și mii de camioane stau blocate zile în șir pe o vreme geroasă la frontiera dintre Polonia și Ucraina, o rută-cheie pentru comerțul ucrainean în timpul invaziei ruse.