În luna octombrie, exportul de mere moldovenești în țările CSI a scăzut, în timp ce în UE și pe alte piețe – a crescut.
Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în luna octombrie a acestui an, Moldova a exportat doar 5,2 mii de tone de mere (în valoare de 2,43 milioane de dolari, preț mediu – 0,47 dolari/kg).
Circa 3,6 mii de tone de mere au fost livrate în CSI, 771,7 tone – în Uniunea Europeană și 751 tone – pe alte piețe.
Comparativ cu situația din luna precedentă, în octombrie a scăzut exportul de mere moldovenești în țările CSI, iar în UE și pe alte piețe – a crescut. În special, exporturile din octombrie în România au crescut până la 577,5 tone. Tot în octombrie, Moldova a început să exporte mere din recolta 2023 în Arabia Saudită – 303 tone, Emiratele Arabe Unite și Israel –câte 80 de tone, relatează portalul EastFruit.
Livrările de mere din Moldova sunt în scădere pentru a doua lună consecutiv: în august acestea au constituit 8,4 mii tone (3,48 mil. USD, 0,42 dolari/kg), în septembrie – 6,36 mii tone (2,66 mil. USD, 0,42 dolari/kg), în octombrie față de luna precedentă au scăzut cu aproape o mie de tone.
Totodată, trebuie remarcat faptul că în august-septembrie, exporturile s-au bazat pe livrările de mere ieftine din soiurile de vară, în timp ce în octombrie a crescut ponderea merelor de toamnă, care au fost exportate la un preț mai mare.
Apropo, o imagine similară în ceea ce privește volumul fizic al exporturilor a fost observată în 2022: august – 8,6 mii de tone, septembrie – 9,4 mii de tone, octombrie – 7 mii de tone. Este curios faptul că în ultimele trei luni primul loc în ratingul cumpărătorilor de mere din Moldova îl ocupă Kazahstan: august – 4,2 mii tone, septembrie – 2,9 mii tone, octombrie – 2,2 mii tone. Piața rusă, care până nu demult a fost principala piață de desfacere, de la sfârșitul verii se află pe locul doi în ceea ce privește livrările de mere din Moldova (august – 3,9 mii tone, septembrie – 2,4 mii tone, octombrie – 1,3 mii tone).