Home » Noutăţi. Новости » Dependența sectorului agricol din UE față de Rusia e în creștere
Dependența sectorului agricol din UE față de Rusia e în creștere

Dependența sectorului agricol din UE față de Rusia e în creștere

Sectorul agricol din UE este mai dependent acum de Moscova decât era înainte de războiul din Ucraina. Blocul a înlocuit dependența energetică cu dependența de îngrășăminte, a avertizat CEO-ul și președintele companiei chimice norvegiene Yara.

„Am văzut în mod clar cum Rusia sau Putin folosesc îngrășămintele și alimentele ca arme”, le-a declarat joi jurnaliștilor directorul general al compania Yara, Svein Tore Holsether, jurnaliștilor, adăugând că „nu ar trebui să fim naivi cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla în continuare” cu hrana, relatează EURACTIV.

„Nu putem fi surprinși dacă vom avea șocuri [în sectorul agricol]”, a adăugat el.

Potrivit datelor Eurostat, importurile totale îngrășăminte de azot în UE au crescut cu 34% în campania de comercializare a îngrășămintelor 2022-2023 (iulie-iunie) comparativ cu perioada anterioară, cele din Rusia reprezentând aproximativ o treime din total.

Importurile de uree au crescut cu 53%, dublând volumele înregistrate în 2020-2021. Dintre acestea, 40% au venit din Rusia. Tendința a încetinit în sezonul curent, dar ureea rusească încă reprezintă aproape o treime din totalul importurilor.

„Europa a reușit să reducă dependența energetică de Rusia într-o perioadă foarte scurtă de timp”, a spus Holsether, „dar a avut și un cost uriaș, atât pentru gospodării, cât și pentru industrii”.

„Aș fi foarte îngrijorat – a continuat el – dacă ne vom comporta ca niște somnambuli și vom  repeta exact același lucru cu îngrășământul cum am făcut cu energia”, a spus CEO-ul Yara.

Creșterea dependenței are și un impact asupra mediului, a subliniat Holsether.

Prin înlocuirea îngrășămintelor europene cu cele din Rusia sau din alte părți ale lumii, UE importă îngrășăminte cu o amprentă de carbon mult mai mare – „de 50-60% mai mare decât producția europeană”, a avertizat el.

CEO-ul a descris 2024 drept „un an decisiv” pentru UE în acțiunea care va defini următorul deceniu în agricultură, solicitând stimulente pentru fermieri pentru a le facilita capacitatea de a face alegeri ecologice, menținând în același timp nivelurile de producție.

Holsether a reiterat solicitările pentru stabilirea unui „cadru de finanțare previzibil” pentru industria UE, în conformitate cu Legea SUA pentru Reducerea Inflației, schema de subvenții din SUA pentru a sprijini tranziția ecologică.

Eliminare treptată

Producția de îngrășăminte este consumatoare de energie și depinde foarte mult de combustibilii fosili, în special de gaze. Potrivit experților, vor fi necesari 15-20 de ani pentru a elimina treptat îngrășămintele pe bază de fosile și pentru a trece la soluții pe bază de bio. Dar se poate face cu stimulentele potrivite.

Delegația letonă la Consiliul European a solicitat o dezbatere privind „sancțiunile împotriva produselor agricole rusești importate” la următoarea reuniune a miniștrilor UE ai agriculturii, programată pe 23 ianuarie.