Home » Analitica. Аналитика » Floarea-soarelui high oleic: evoluție, tendințe și oportunități
Floarea-soarelui high oleic: evoluție, tendințe și oportunități

Floarea-soarelui high oleic: evoluție, tendințe și oportunități

Distribuie articolul:

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în Europa manifestă un trend crescător în ultimii ani, în special datorită condițiilor nefavorabile pentru culturile de toamnă, ajungând până la aproximativ 20,4 milioane ha în 2020 (+2% vs. 2019).

România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, cu peste 1,1 milioane de ha semănate, ocupând locul 3 în clasamentul european după Rusia și Ucraina.

Totodată, ponderea suprafețelor semănate cu floarea-soarelui high oleic a crescut semnificativ în ultimii ani, aceasta ajungând la 14% la nivel european în 2020. În Franța, Spania și Ungaria, cele mai mari țări cultivatoarea de high oleic din UE,  floarea high oleic reprezintă 80%, 50% și respectiv 40% din suprafața totală de floarea-soarelui.

Seceta pronunțată, instalată în mai multe țări producătoare de floarea-soarelui, va avea cel mai probabil un impact negativ în producția totală, producțiile medii obținute per hectar fiind estimate în scădere comparativ cu anii trecuți. Ultimele prognoze referitoare la producția totală de floarea -soarelui au fost revizuite în scădere, conform estimărilor recente aceasta fiind de 50.8 mil tone, cu 5 mil. tone mai mică vs. 2019.

Comparând datele legate de evoluția suprafețelor și a producțiilor estimate, se poate observa că, deși suprafața însămânțată a crescut cu 2%, producția totală obținută în Europa (UE, Rusia, Ucraina și Turcia) a scăzut cu 12% comparativ cu 2019.

  2020/2021 estimat 2019/2020 2018/2019 2017/2018
Producție totală (Mil. tone) 50,8 55,8 52,0 49,1
UE 28 8,9 9,5 9,5 10,1
Rusia 13,0 15,4 12,.8 11,0
Ucraina 14,5 16,5 15,3 13,4
Africa de Sud 0,9 0,8 0,7 0,9
S.U.A 1,3 0,9 1,0 1,0
Argentina 3,0 3,2 3,5 3,4
Turcia 1,6 1,7 1,5 1,7
Altele 7,7 7,9 7,8 7,7

Producția totală de semințe de floarea-soarelui, mil. tone (Sursă: Oil World Monthly)

Pentru floarea-soarelui high oleic prețul se compune în cele mai multe cazuri din prețul florii clasice la care se adaugă un bonus de high oleic. Prețul final însă, atât pentru floarea clasică cât și pentru high oleic, se modifică independent în funcție de cererea și oferta din piață. Altfel spus, dezechilibrul dintre cererea pentru consum și producția obținută (oferta), pentru floarea clasică, impactează prețul acesteia, iar consumul și producțiile obținute în high oleic au impact asupra prețului acestuia. Bonusul în acest caz este o variabilă care se modifică în funcție de nivelul prețului celor două categorii de produse. Pentru exemplificare, în sezoanele 2018 și 2019 a fost o producție în creștere de floarea-soarelui, ceea ce a contribuit la scăderea prețului la floarea clasică. În același timp, în segmentul high oleic se înregistra un deficit de producție, contribuind la creșterea prețului la high oleic în Uniunea Europeană. Astfel că, ambele componente au influențat pozitiv evoluția bonusului de high oleic, acesta urcând foarte mult.

Conform estimărilor, sezonul 2020 se va inchide cu un deficit de producție la floarea clasică urmare a secetei și cel mai probabil cu un echilibru între cerere și ofertă la high oleic, unde suprafețele crescute compensează mediile mai mici de producție. Cererea și oferta în acest context, a dus la o creștere semnificativă a prețului la floarea clasică și o creștere mai ponderată a prețului la high oleic. Astfel că, deși valoarea bonusului la high oleic a fost mai mică comparativ cu anul trecut, prețul final de achiziție pentru high oleic a fost mai mare.

Caracteristicile uleiurilor vegetale sunt determinate de compoziția lor chimică. Așadar, grăsimile saturate și uleiul de palmier se solidifică la temperatura camerei în timp ce uleiurile vegetale nesaturate sunt lichide. Acizii grași din grăsimile vegetale, sunt la rândul lor de două feluri: acizi grași polinesaturați și acizi grași mononesaturați. Astăzi, experții în nutriție consideră benefică o creștere a raportului de uleiuri vegetale bogate în acizi grași mononesaturați  în dietă, cum ar fi uleiul de măsline și uleiul de floarea-soarelui high oleic.

Datorită avantajelor pentru sănătate, rezultate in urma folosirii uleiurilor high oleic, industria alimentară a considerat oportună schimbarea grăsimilor saturate din mai multe produse, cum ar fi alimentele prăjite. Uleiul high oleic crește termenul de valabilitate al produselor deoarece perioada în care uleiul din alimente devine rânced este de 5 ori mai lungă față de uleiul clasic de floarea-soarelui. Prin urmare, în industria alimentară floarea-soarelui high oleic este una din puținele opțiuni de înlocuire a uleiului de palmier. În prezent, presiunea exercitată de organizațiile  de mediu și sănătate pentru reducerea utilizării în exces a uleiului de palmier în industria alimentară, determină producătorii să caute uleiuri vegetale mononesaturate. Aceasta este principala motivație care determină o cerere sustenabilă și în creștere pentru uleiul high oleic de floarea-soarelui.

Distribuie articolul: