Sursă foto: topremediinaturiste.ro

Marii cultivatori de rapiţă din Europa riscă să piardă culturile

În Germania, semănatul rapiţei pentru 2017 a început în condiţii anevoiase. Unele suprafeţe au fost prelucrate din nou după semănat, deoarece seminţele s-au uscat în pământ, anunţă Societatea de Informare în Agricultură Agrarmarkt Informationsgesellschaft (AMI).

Există mari diferenţe între regiuni în ceea ce priveşte situaţia culturilor de rapiţă. Suprafeţele cultivate cu rapiţă din Germania de est arată mai rău decât cele din regiunea Niedersachsen. Majoritatea agricultorilor încă mai speră că vor fi ploi semnificative care să restabilească nivelul de umiditate, astfel că nu au întors cultura pentru a semăna altceva în solul uscat şi încă nu şi-au schimbat planurile privind rotaţia culturilor.

Cultivatorii germani de rapiţă au lăsat în urmă un an greu. În 2016, recolta a fost de 4,6 milioane de tone, cu 8 la sută mai slabă faţă de cea din anul precedent, deşi suprafaţa cultivată se mărise. Producţia la hectar a fost cu 12 la sută sub cea de anul trecut.

Astfel, agricultorii găsesc rapiţa tot mai neatractivă. Preţul bun este un argument pentru a o cultiva în continuare, însă acesta ar trebui să compenseze cheltuielile mai mari de la semănat şi riscul unor posibile pierderi.

Sursă: www.agroinfo.ro

Check Also

Escrocherie cu semințe inexistente de floarea-soarelui: opt inculpați, trimiși după gratii

Un agricultor, ademenit de o ofertă cu un preț sub nivelul pieței, a căzut în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *