Home » Eveniment. События » Merele moldovenești de calitate vor fi comercializate în ambalaj nou
Merele moldovenești de calitate vor fi comercializate în ambalaj nou

Merele moldovenești de calitate vor fi comercializate în ambalaj nou

Primele camioane cu mere moldovenești, ambalate în lăzi noi cu marca Moldova – un gust deosebit, au luat calea exportului la sfârșitul săptămânii precedente. Unul dintre primii producători care au decis să utilizeze noul ambalaj este Ion Tulei, manager al întreprinderii Farm Prod SRL.

„Comercializam fructele noastre într-un ambalaj depășit de timp, dar a venit timpul să ne aliniem noilor tendințe și preferințe ale consumatorilor, de aceea am acceptat ușor noul design al ambalajului. Este foarte importantă imaginea noastră pozitivă, atractivă și profesionistă cu care ne prezentăm fie pe piețele unde suntem deja cunoscuți sau altele noi. Cu fructe de calitate și noul ambalaj cumpărătorul ne va recunoaște oriunde în lume”, spune Ion Tulei.

mere1

Noul design pentru lăzile de  13 kilograme pentru mere a fost elaborat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, în contextul eforturilor de modernizare a mărcii Moldova – un gust deosebit.

În anul 2020 am actualizat imaginea Moldova Fruct, am redefinit logoul Asociației și marca comercială Moldova – un gust deosebit, cunoscută de mai bine de șase ani, ulterior am elaborat un regulament pentru a reglementa utilizarea corectă a mărcii de către producătorii dispuși să asigure respectarea standardelor de calitate. A urmat elaborarea cutiei, iar până în prezent avem doi membri ai Asociației care au obținut dreptul și comercializează deja merele sub marca comercială actualizată Moldova – un gust deosebit”, a precizat Iurie Fală, director executiv al Asociației Moldova Fruct.

Conform Regulamentului de utilizare a mărcii Moldova – un gust deosebit, fructele ambalate trebuie  să fie de cea mai înaltă calitate pentru a nu compromite imaginea fructelor moldovenești pe piețele de export.

„Aceasta este o sarcină majoră pentru Asociație și pentru producătorii de fructe membri, ca ambalajul să fie recunoscut în rândul consumatorilor, iar ei să fie siguri de calitatea fructelor cumpărate. Așteptăm și alți producători care sunt interesați să vândă sub marca Moldova – un gust deosebit să apeleze la Moldova Fruct pentru a primi detalii despre posibilitatea utilizării mărcii. Sperăm ca imaginea nouă să creeze noi oportunități, să aducem un mesaj nou despre fructele moldovenești noilor și vechilor parteneri și pe această cale să contribuim la promovarea exporturilor”, subliniază Iurie Fală.

De menționat că, Planul de Dezvoltare a Horticulturii, aprobat recent de Guvernul R. Moldova, prevede ca Moldova – un gust deosebit să devină un brand de țară pentru toate produsele din sectorul horticol.