Home » Noutăţi. Новости » Producătorii agricoli şi-au pierdut încrederea în asiguratori
Producătorii agricoli şi-au pierdut încrederea în asiguratori

Producătorii agricoli şi-au pierdut încrederea în asiguratori

Distribuie articolul:

Producătorii agricoli din Republica Moldova şi-au pierdut încrederea în companiile de asigurări, unul dintre motive fiind neachitarea primei de asigurare pentru tot terenul pe care s-a realizat investiţia.

Această constatare a fost expusă de către Nicolae Ciubuc, directorul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), în cadrul unei şedinţe de lucru, la care au participat mai multe companii care asigură riscurile de producţie în agricultură.

Reprezentanţii companiilor s-au referit şi ei la unele probleme cu care se confruntă, printre acestea fiind menţionate: dificultăţile privind asigurarea terenurilor parcelate, efectuarea recalculărilor privind suprafaţa terenurilor pe care este amplasat bunul asigurat, precum şi necesitatea implicării mai multor persoane în procesul de întocmire a documentelor necesare pentru solicitarea subvenţiei.

În Regulamentul de subvenţionare pentru anul 2016 a fost instituit deja ca criteriu de eligibilitate obligativitatea aflării în posesia beneficiarului a terenului pe care este amplasat bunul subvenţionat. Astfel, problemele de acest gen, invocate de asiguratori, vor fi excluse pe viitor.

Totodată, părţile participante la şedinţă au convenit asupra necesităţii convocării comisiilor comune formate din reprezentanţi ai AIPA şi ai companiilor de asigurări privind efectuarea inspecţiei bunurilor conform termenilor stabiliţi în Regulamentul de subvenţionare.

Ca obiectiv de viitor, a fost stabilită crearea unui grup de lucru care să înregistreze toate propunerile ce urmează a fi aplicate la modificarea Legii privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură.

Scopul şedinţei a fost identificarea problemelor cu care se confruntă companiile de asigurări în domeniul asigurării riscurilor de producţie în agricultură, impedimentele pe care le întâmpină AIPA, de rând cu producătorii agricoli, în procesul de subvenţionare a riscurilor.

Potrivit lui Nicolae Ciubuc, „asemenea şedinţe sunt binevenite pentru ambele părţi şi vor fi organizate sistematic în viitor, pentru a asigura o colaborare cât mai intensă”. De asemenea, Ciubuc a venit cu propunerea de a organiza seminare tematice şi mese rotunde împreună cu producătorii agricoli, şi chiar cu experţi în domeniu din statele membre ale UE.

Distribuie articolul: