Kaufland România a inaugurat primul program național pentru carne de porc 100% românească, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă „Țara Mea” și cu sprijinul Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România.
Denumită Raftul Românesc, inițiativa crește prezența cărnii de porc românești la raft în magazinele Kaufland, sprijinind astfel dezvoltarea micilor fermieri români. Programul susține în mod durabil dezvoltarea capacității de producție interne a cărnii de porc și răspunde cu o soluție la faptul că în România, circa 60% din carnea de porc din comerț provenea din alte țări.
Raftul Românesc, prezent exclusiv în rețeaua Kaufland România, va oferi carne de porc cu proveniență 100% din România
Raftul Românesc este primul program național cu circuit complet de la fermier la raft, care crește semnificativ prezența cărnii de porc românești în comerțul modern în rețeaua Kaufland România. Programul include peste 50% dintre fermierii mici și mijlocii din România, și le oferă acestora garanția preluării integrale a porcilor născuți și crescuți în România, precum și sprijin pentru dezvoltare și consiliere.
De asemenea, acesta este și primul program în care o companie de retail deschide un raft dedicat 100% produselor românești, încurajând alegerea acestora și implicit economia locală. Raftul Românesc, prezent exclusiv în rețeaua Kaufland România, va oferi carne de porc cu proveniență 100% din România.
Inițiativa este structurată pe doi piloni: colectarea cărnii de porc de la fermierii români și schimbarea formatului de hrană a porcilor din program, într-unul exclusiv românesc.
Programul va crește producția internă de carne de porc românească
Când proiectul va ajunge la maturitate, Kaufland România va prelua peste 60% din carnea de porc românească, un volum fără precedent în retail. Astfel, cantitatea preluată de Kaufland va ajunge la peste 300.000 de porci/an. Programul este implementat treptat, iar în prezent, Kaufland România deja primește livrări de peste 400 de porci/zi și crește progresiv, de la o săptămână la alta, urmând ca până la finalul anului să dubleze cantitatea.
Componentă de educare a fermierilor: hrană naturală pentru carne de porc românească de calitate
Programul vine și cu o componentă educațională: Cooperativa Agricolă „Țara Mea” impune fermierilor parteneri trecerea la formatul de hrană naturală, din furaje ce provin exclusiv din agricultura românească, fără soia, pentru a obține gustul tradițional al cărnii de porc românești, de calitate superioară în raport cu cea de import.
Profilul pieței cărnii de porc din România
Potrivit Cooperativei Agricole Țara Mea, România producea în anul 1989 circa 15 milioane de porci. De atunci, producția internă a scăzut semnificativ, ajungând în anul 2000 la numai 800.000 porci pe an, iar în prezent la 4.460.000 de porci.
Pentru a acoperi cererea de consum de pe piața locală, România trebuie cel puțin să dubleze producția internă de carne de porc. Datele INS (Institutul Național de Statistică din România) arată că în anul 2016 producția totală de carne de porc a crescut cu doar 4,6%. Aproximativ 60% din carnea de porc din comerţul modern şi tradiţional românesc provine din import.
Conform datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, România importă anual cca 23000 tone porci și carne de porc (cca 30.000 tone porci vii și 200.000 tone carne de porc), cheltuind astfel circa 350 milioane euro pe carnea importată. În același timp, România exportă de aproape 60 de ori mai puțin – adică circa 4.000 tone carne și produse din carne de porc.
INS arată că cel mai consumat tip de carne din România este cea de porc, acoperind aproape jumătate din consumul total de carne, fiind urmată de cea de pasăre, cu un consum de 15-20 kg anual şi de vită, categorie care reprezintă doar 10% din total. Per total, consumul de carne în România este mai mic faţă de cel din ţările mai dezvoltate: fiecare român mănâncă în jur de 60 de kilograme de carne/an, faţă de media europeană de 70-75 de kilograme pe an.